Iartă-mă, nene, iartă-mă

Nene,

Iartă-mă, pentru că n-am crezut în cuvântul tău. Mi-ai zis că omul este o javră. Nu te-am crezut. Mi-ai argumentat spusele tale, pentru că-l știai de pe vremea când te ocupai de el, căci fusesei rugat. Prinsesei tălică, ceva definitoriu în acele timpuri și spuneai că n-ai cum să te înșeli. Iartă-mă că am semnat cec în alb, deși tălică, repetai obsesiv acel cuvânt pe care eu îl consideram nepotrivit și nemeritat. A venit seara de vineri și tot îmi răsuna în urechi vorba lui tălică, usturătoare și apăsată. Am tăcut și te-am aprobat. Prea târziu am făcut-o deși o meritai de prin 2004 sau mai exact de prin 2009, 2014 și acum în 2017. Acum mă înclin rușinat și sărut dreapta matale, nene, căci ai avut dreptate. Tălică ziceai că neomul, rămâne neom și în ziua de Paști dar și în ziua de Crăciun. N-ai greșit. Eu am greșit și iart-mă, nene, iartă-mă. Iartă-mă, nene, iartă-mă. Iartă-mă, nene, iartă-mă, rogu-te!

je

(21 iunie 2014)