Cine are chef să vadă ii autentice, trebuie musai să meargă la muzeele care se referă la viața satului românesc sau la expoziții ale unor cunoscători ai folclorului. Orice altă abordare este sortită eșecului.
Iile autentice se caracterizează prin:
- culori selectate;
- migala punctelor;
- contraste clare;
- desen stilizat;
- sobietatea liniilor;
- abstractizare forme;
- proporții perfecte;
- armonie totală;
- diferențiere acceptată;
- creativitate absolută;
- geometria echilibrului.
De-a lungul timpului, costumul popular a căpătat caracteristici specifice, astfel că un costum din Muntenia este diferit de unul din Oltenia, este altceva în comparație cu unul din Moldova și toate la un loc, diferă de costumele din Transilvania.
Ia autentică este cusută manual. Este o creație artistică autentică, făcută de mâini măiastre. Femeia care o crează are gust, are simțul culorilor și stăpânește arta dispunerii în spațiu a desenelor pe material. Sunt folosite culori puține și formele cusute au o simbolistică specială, fără a fi explicite, primitive și exagerate. În Mărginimea Sibiului iile sunt cusute pe material alb, doar cu fir negru și au modele foarte delicate și au o economie riguroasă a dispunerii pe piept și pe mâneci, ceea ce le dă o grație și o sobrietate aparte. În Oltenia cusăturile sunt mai ample, dar tot discrete, neîncărcate și au o economie de nuanțe de culor bine gestionată.Iile din Țara Oașului, sunt ceva mai colorate, au și dantele, dar păstrează nota de măreție a spiritului acestor locuri.
(28 iunie 2017)
No comments:
Post a Comment