Cum era de așteptat, legea pensiilor, face valuri printre politicienii plătiți regește, care nu au grija zilei de mâine și care cred că sunt sortiți să moștenească lumea, doar ei fiind în bună stare, bogăție și fericire, ceea ce este prea departe de adevăr, căci ei sunt mai murirori decât noi toți la un loc.
Legea pensiilor este un text prost, căci nu avea cum să fie bun, din moment ce textul este construit de personaje care nu au dovedit niciodată altceva decât o gândire primitivă, abordări superficiale și modalități funcționărești de abordare a marilor adevăruri.
Legea pensiilor este o construcție tipic mioritică, născută într-un moment nepotrivit, într-un loc nepotrivit, de către oameni nepotriviți, având destinatari oameni nepotriviți, cu un context nepotrivit, analizată nepotrivit, interpretată nepotrivit, ceea ce va duce la prorogarea ei, ca normalitate, din moment ce nu satisface exigențele celor care au creat-o în raport cu propriile interese.
Cine dorește să discute acest subiect trebuie să pornească de la ideea că legea trebuia făcută cu calm, cu grijă, transparent. Ea a fost făcută pe ultima sută de metri în raport cu constrângerile jaloanelor din PNRR și ritmul alert de a fi discutată și aprobată în parlament arată clar că este făcută pentru a nu fi aplicată niciodată.
De mulți ani se vorbește despre recalcularea pensiilor. De mulți ani se vorbește de digitalizarea dosarelor de pensii, spunându-se că este un proces greu, de lungă durată. Să se vină acum și să se spună că până în data de 1septembrie 2024 se vor recalcula toate pensiile conform noii legi, este nu numai o chestiune nerealistă ca abordare, dar și excentrică prin optimismul său debordant, aproape dus spre iresponsabilitate.
Numai enunțarea termenului de 1 septembrie 2024 când se știe că acesta este an electoral și tot atunci vor avea loc alegerile parlamentare, arată clar scopul electoral. Dacă acum mulți ani, unii au votat o lege de creștere cu 50% a salariilor cadrelor didactice, salarii care nu au crescut atunci, acum se avansează 40% creștere căci sunt mulți pensionari, iar minciuna nu trebuie să fie gogonată de 50%, ci un pic mai modestă să dea credibilitate, prin acel 40% în medie, adică și zero, dar și 40%, să se bucure poporul cu televizorul.
(11 noiembrie 2023)
No comments:
Post a Comment