Costurile digitalizării în spațiul mioritic (II)

Am văzut un nene care se dă cel mai tânăr ministru, care nu e neam cu mine, vă asigur, că vorbea de vreo două miliarde de euro pentru digitalizare. Pentru început este binișor, dar ca digitalizarea să fie ceea ce ar trebui să fie, sunt necesare cel puțin trei trilioane de euro. Ați citit bine. Trei trilioane de euro sunt necesare pentru digitalizare la un nivel bunicel al țării noastre, nu la nivelul cel mai bun, să fim foarte exacți.

Digitalizarea presupune software și nu orice fel de software, ci unul cu interfețe prietenoase, pe care să-l folosească orice cetățean, indiferent de nivelul său de educație și mai ales, s-l folosească din prima, fără a se enerva, fără a fi asistat de specialiști, oriunde s-ar afla de unul singur, cu certitudinea că-și rezolvă problema în cele mai bune condiții și cu efort minim.

Digitalizarea presupune infrastructură, căci fără infrastructură vorbim degeaba și fără sens. Existența infrastructurii presupune ca tot omul să aibă acces la Internet de mare viteză, aplicațiile să nu coste bani și calculatoarele sau orice alt tip de echipamente să se găsească pe toate drumurile.

Digitalizarea presupune instruirea cetățenilor în ideea de a folosi corect calculatoarele, aplicațiile și mai ales informațiile pe care cetățenii le dețin și le vehiculează. Noi suntem obișnuiți acum să prindem din zbor tot felul de chestii și să fim autodidacți în a ne instrui, ceea ce în contextul digitalizării nu este cel mai bun lucru, căci un nivel de omogenitate necontrolat în instruirea cetățenilor va genera un nivel de reticență greu de depășit pe termen lung la aceștia, cu efecte catastrofale asupra digitalizării înseși.

Digitalizarea presupune  presupune modificarea legislației căci a lăsa termenul de 30 de zile pentru soluționarea unei cereri este echivalentă cu a bate pasul pe loc, ceea ce digitalizarea nu-și propune în niciun caz, dacă scopul ei este folosirea eficientă a timpului fiecăruia dintre noi. Legislația trebuie modificată și în ceea ce privește fluxurile și responsabilizarea persoanelor, căci a elabora hârtii care nu spun nimic și care nu rezolvă nimic, nu este în concordanță cu cerințele eficientizării impuse de digitalizare și această abordare are costurile ei.

Digitalizarea presupune angrenarea de forțe la un nivel inimaginabil de ridicat, cu mult mai mul decât au reușit să antreneze comuniștii în procesul de colectivizare forțată a țăranilor, iar procesul ca și la colectivizare este de lungă durată, cu lupte grele dintre vechi și nou, căci oamenii nu acceptă cu una cu două să-și pună destinele în mâinile necunoscuților, de teama ca viața lor să nu fie controlată, mai ales că nu le garantează nimeni nimic și-i toți îi lasă cu ochii-n soare, iar promisiunile sunt deșarte, neacoperite.

Digitalizarea presupune schimbarea atitudinii pe care toți trebuie s-o avem în relațiile noastre de zi cu zi. Dacă un strungar produce șuruburi și noi vedem șuruburile, produsele software nu se văd, cum nu se văd nici fluxurile documentelor. Totuși vedem numărul de fișiere trimise. Vedem și numărul fișierelor soluționate și mai ales, vedem ce soluții au fost date. Și în cazul digitalizării vorbim despre calitate și cum știm, creșterea calității are costuri imense, căci nivelul crescut al calității nu vine din cer doar pentru a fi prins din zbor și folosit ca atare. El este rezultatul unei munci asidue, care schimbă multe și care costă.

Digitalizarea presupune o strategie și în niciun caz doi pași înainte și trei pași înapoi, iar tragedia lui ION de la guvern, prietenul premierului CIUCĂ deja îmi arată că Meșterul MANOLE nu a plecat încă și ce se digitalizează ziua se năruie peste noapte, căci lui ION tot așa ceva i s-a întâmplat.


(26 noiembrie 2023)