Sunday, November 26, 2023

Omul nou și cipurile

Ne-am obișnuit cu ideea de a se monta în creierul omului cipuri care să emită impulsuri de corecție a unor minusuri și care în final se concretizează prin normalizarea comportamentului persoanelor afectate de o serie de maladii. În ultiumul timp se vorbește de implantarea în creierul uman de cipuri care să realizeze comandarea creierului pentru a declanșa anumite acțiuni, deci pentru a controla, nu pentru a corecta, acțiunile omului, ceea ce este o mare diferență. Corectarea este autonomă, controlul presupune un centru de comandă, cu urmărirea de obiective foarte bine definite.
Nu știu cât de aproape este acel moment în care implantarea de cipuri în creierele oamenilor ce formează colectivități, va avea ca efect:
- omogenizarea comportamentului membrilor colectivității,
- realizarea de oameni de un tip comportamental de laborator,
- atingerea de obiective la comandă,
- atragerea de subiecți care acceptă voluntar experimentul,
- tendința de generalizare a aplicării rezultatelor,
- gestionarea efectelor în sensul dorit de inițiatori.
Este adevărat că toată lumea dorește scurtarea duratei de creare a omului nou în sensul dorit de neo-marxiști, minimizarea costului procesului de atingere a obiectivului și obținerea de garanții că acest om nou va acționa exact așa cum se dorește și nu altfel, scăpând de sub control acțiunile lui. În momentul de față Știința Calculatoarelor - CS și Inteligența Artificială - AI au făcut progrese remarcabile, dar nu s-a ajuns acolo încât un centru de comandă uman să realizeze controlul prin cipuri a comportamentului membrilor unei colectivități, astfel încât aceștia să acționeze strict și necondiționat spre a realiza un obiectiv, folosind programarea indivizilor la nivel neuro-cibernetic.
Deci să fim liniștiți, chiar dacă Elon MUSK amintește uneori că s-au înregistrat progrese în ceea ce privește realizarea acelui cip care să fie montat în creierului uman, pentru nu știu ce obiectiv. Știința nu a ajuns acum și nu va ajunge în următorii 25 de ani în stadiul în care SC și AGI să fie capabile să permită evoluții controlate ale omului spre a se concluziona că modelul definit este cel al omului nou.


(26 noiembrie 2023)

No comments:

Post a Comment