Saturday, November 25, 2023

7 metode de a curăța scena politică

Scena politică este compusă din:
- vedete,
- figuranți,
- cabotini,
- slugi,
- troglodiți,
- șosete,
- lingăi,
- neisprăviți,
- ariviști,
- neterminați,
- sub-mediocri,
- nebuni,
- marionete.
Metoda nr. 1: retragerea de bună voie atunci când insul, oricare ar fi el se consideră în plus sau nebăgat în seamă sau epuizat sau și-a făcut plinul și vrea liniște, liniște, liniște.
Metoda nr. 2: retragerea impusă și acceptată, când insului i se spune să se retragă, acesta înțelege și găsește o formă delicată de a face pasul în spate, pentru a lăsa loc liber altor inși care doresc să-și înceapă cariera, fiind de și mai mare folos celorlalți decât a fost el.
Metoda nr. 3: părăsirea scenei politice în cătușe, pentru că nu a înțeles mesajele venite din toate părțile și s-a încăpățânat să considere că dreptatea este de partea sa, deși erorile făcute, indiferent de mărimea lor, îl urmăresc și-l acaparează total, căci cine greșește, plătește.
Metoda nr. 4: părăsirea prin fugă a scenei politice. Fuga este rușinoasă, dar este sănătoasă, zice un proverb și cei care au acumulat un cheag deosebit de consistent își permit să fugă și să se adăpostească în locuri favorabile, unde își trăiesc zilele nu ca niște fugari, ci ca oameni care trăiesc în libertatea oferită de alte meleaguri și la îndestularea ce le-o oferă resursele acumulate cât au ocupat funcții mănoase.
Metoda nr. 5: efectuarea unui pas în spate cu condiția de a-și lăuda viitorul călău, care în anumite condiții se dovedește a fi ocrotitor condițional, care știe să-i arate biciul cu sau fără motiv, dar ca mijloc de prevenție, pentru a se ști cine este stăpânul și cine este sclavul.
Metoda nr. 6: care constă în a-i arăta pisoiul și a-i defini un context absolut nefavorabil, care îl scoate din orice cursă a alegerilor, ca după împărțirea darurilor să i se retragă toate pisicile și să devină imaculat, dar fără acele resurse la care râvnise și pe care se considera îndreptățit să le acceadă.
Metoda nr. 7: crearea acelui context nefavorabil care să arate incompatibilitatea dintre calitățile descrise ale insului și cele cerute de poziția pe care acesta și-ar dori-o, astfel încât insul să-și dea seama că nu este dorit sub nicio formă și că locul nu este pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește, dacă noul venit are profilul necesar de a fi acea pereche de șosete pe care toți și-o doresc pentru a se simți bine când le încalță, merg prin noroaie și pe lângă haznale, fără a strâmba din nas și fără a le gâdila tălpile.



(25 noiembrie 2023)

No comments:

Post a Comment