Tuesday, November 21, 2023

Rupem pisica în două?

Noi avem expresia de a rupe pisica în două, atunci când dorim să obținem o soluție radicală și trebuie să alegem această soluție, evitând o cale de mijloc, ineficientă, care nu rezolvă nimic, dar care îi mulțumește pe cei care profită atunci când se bate pasul pe loc.
Îmi aduc aminte că am primit acum câțiva ani o scrisoare de o pagină, semnată de vreo opt indivizi, dintre care unul era chiar doctor inginer, în care mi se spuneau tot felul de chestii justificative pentru faptul că ceea ce le cerusem, nu se rezolva, deși ceea ce le cerusem era doar de a căuta un număr de cont corect și eventual de a mi se spune cum să fac un transfer către acel cont. Să ai niște persoane care s-au scremut să dea acea hârtie care nu ducea la nimic, era echivalent cu a accepta o cohortă de trântori care halesc salarii imense fără a face nimic și a spune că chiar este ceva normal și trebuie ca acest exemplu să fie extins.
A rupe pisica în două înseamnă în acest caz a impune ca orice organizație să aibă obligația de a soluționa problemele cetățenilor și atunci când gradul de satisfacție al cetățenilor este sub un anumit nivel, organizația se desființează ca fiind ineficientă.
Nouă nu ne place să rupem pisica în două mai mult din comoditate și din frică, pentru că ruperea altei pisici în două este posibil să ne afecteze direct și nefavorabil. De aceea soluțiile care se aleg, sunt soluții de mijloc, care să mulțumească și capra și varza, ca în final toată lumea să fie dezamăgită, nemulțumită și dezorientată, așteptând să vină vremuri mai bune.
A rupe  pisica în două înseamnă a lua decizii ferme, folosind texte de lege clare, fără interpretări după cum convine fiecăruia și după cum fiecare dispune de resurse pentru a influența decizia. A rupe pisica în două înseamnă a lua acea decizie care se bazează pe principii de moralitate și de exigență exemplare, care duc la soluții unanim acceptate de toată lumea, ca fiind soluții așteptate, corecte, eficiente și care generează un climat specific dezvoltării prin muncă de calitate, corespunzătoare unei scări reale a valorilor. Orice altă abordare nu duce spre o direcție bună și nimeni să nu se aștepte la rezultate bune, mulțumitoare și care să fie apreciate de o majoritate care contează în dezvoltarea unei colectivități reprezentative,




(21 noiembrie 2023) 

No comments:

Post a Comment