Thursday, November 30, 2023

Fii bărbatul care vrei să fii! (IV)

Definește-ți singur obiectivul, cum n-am mai făcut-o vreodată!

Un bărbat care urmărește să fie ce vrea el să fie trebuie să înceapă cu ceva, dacă tot vrea să opereze schimbări radicale în viața lui și acest ceva este definirea de unul singur a obiectivului, căci până acum alții au gândit în locul lui. Alegerea grădiniței au făcut-o părinții. Alegerea școlii generale, a clasei și a învățătoarei au făcut-o tot părinții. Și liceul l-au ales părinții. Chiar și facultatea sau meseria de după liceu, au ales-o părinții sau au avut loc consultări. Cel ce vrea să fie bărbatul care vrea să fie, trebuie de această dată să ia taurul de corne și să-și definească obiectivul de unul singur, așa cum n-a mai făcut-o vreodată.
Obiectivul se definește sub forma unei propoziții simple, simple de tot, care nu conține nici conjuncția și, dar nici conjuncția sau, conjuncții care ar complica foarte mult lucrurile. Obiectivul presupune o abordare pe termen lung, căci dacă el a fost atins, ar trebui nu o schimbare radicală de obiectiv, ci o dezvoltare a abordării, ca o trecere pe un nivel superior.
Dacă mi-am definit obiectivul construiesc autostrada Pitești-Sibiu, după ce am realizat acest obiectiv, trebuie să trec la următorul obiectiv, construiesc autostrada Comarnic-Brașov-Tg. Mureș. Este de dorit ca de la o perioadă la alta să nu se realizeze schimbări fundamentale în natura obiectivelor de realizat, căci imaginea despre bărbatul care fiecare din noi dorește să fie nu se schimbă pe termen scurt și nici pe termen mediu, mai ales că experiența acumulată trebuie folosită și în plus, cu trecerea timpului trece și tinerețea noastră, avem familie, se schimbă prioritățile și puterile ne scad orice s-ar zice, chiar dacă nu recunoaștem.
Construcția vreau să fac bani, nu este un obiectiv, căci banii sunt un efect al acțiunilor noastre și obiectivul pe care trebuie să mi-l definesc trebuie să definească o acțiune generatoare de efecte. Nici construcția vreau să-mi cumpăr o mașină de lux, nu este un obiectiv, ci este doar un efect al unei acțiuni care duce la obținerea de bani ca efect primar, care bai duc la achiziționarea unei mașini de lux, ca efect secundar, care mașină de lux aduce la rândul ei nenumărate efecte terțiare, căci ea este expresia vizibilă a succesului.
Construcția vreau să mă fac chitarist este un obiectiv de urmărit. Construcția vreau să muncesc în Germania este și ea un obiectiv. Construcția vreau să mă fac antrenor personal la o sală de fitness este un obiectiv. Construcția vreau să devin maseur este și ea un obiectiv. Sunt foarte multe construcții pe care le avem în vedere și care sunt de fapt obiective. Orice obiectiv pe care ni-l definim trebuie să îndeplinească o serie de condiții.
Obiectivul să fie realist.
Obiectivul să fie operațional.
Obiectivul să fie compatibil.
Obiectivul să ni se potrivească.
Obiectivul să ducă spre eficiență adică profit și stabilitate.
Nu înseamnă că atunci când am definit obiectivul închidem ochii și trecem la fapte. Trebuie să studiem să vedem care sunt condițiile care se impun pentru a accede la realizarea lui, din punct de vedere legal, din punct de vedere al duratelor, din punct de vedere al costurilor și din punct de vedere social și aici mă refer la piața muncii, care definește raportul cerere-ofertă.
Când a fost stabilit obiectivul, zăbovesc asupra lui, fac toate analizele și când am hotărât că el este cale care mă face să fi fiu bărbatul care vreau să fiu, trec la treabă și nu mă apuc să-mi pun întrebări care să mă ducă la schimbarea luii peste o jumătate de an sau ceva mai mult, ca expresie a unei analize superficiale sau a influențelor din exterior, care nu au nicio legătură cu decizia mea de a fi ceea ce vreau să fiu din moment ceea ce sunt acum nu mă mai mulțumește și doresc să fac o schimbare la mine, cu mine însumi.





(30 noiembrie 2023)

No comments:

Post a Comment