Saturday, November 18, 2023

Inteligența Artificială - IA și eficiența utilizării timpului

De la Inteligența Artificială - IA trebuie să ne așteptăm la beneficii și nu trebuie s-o vedem ca pe o sperietoare. Inteligența Artificială - IA este folosită și va fi folosită cu deosebire în muncile specifice activităților intelectuale. Dacă vom ști să formulăm corect niște solicitări, Inteligența Artificială - IA ne va furniza rapid informațiile cerute, fără a mai fi nevoie ca noi să muncim mult. Voi da câteva exemple.
Dorim să știm care sunt cuvintele cele mai des folosite în poeziile lui Mihail EMINESCU. Inteligența Artificială - IA:
- va accesa fișierele text cu poeziile lui EMINESCU,
- va construi lista cuvintelor diferite găsite,
- va contoriza frecvența aparițiilor,
- va ordona descrescător după frecvență,
- va afișa solicitarea noastră.
Totul va dura extrem de puțin, comparativ cu munca pe care ar fi trebuit s-o facem noi și am fi avut și greșeli la contorizarea de frecvențe.
Dacă dorim să știm volumele și ariile totale ale poliedrelor regulate, doar trebuie să facem o solicitare corectă și vom avea instantaneu formulele cu ariile totale și volumele pentru poliedrele pe care le enumerăm, dar comparativ cu munca de a căuta prin cărți sau de a calcula chiar noi acele elemente, ceea ce Inteligența Artificială - IA oferă scoate în evidență că se face o economie de timp extraordinar de mare. 
Dacă dorim să vedem dacă un compozitor s-a inspirat de la alți compozitori, luăm fragmentul ce ne interesează și Inteligența Artificială - IA va face comparațiile cu toate melodiile existente pe Internet și ne va spune că este ceva nou sau din contră, ne va înșira toate melodiile care sunt considerate identice cu ceea ce am propus noi. Timpul este foarte scurt, iar rezultatul este edificator.
În loc să irosim timpul cu munci de rutină precum căutarea de cuvinte, căutarea de formule sau ascultarea de fragmente de melodii, ne vom ocupa de chestiuni mult mai importante, mai creative, dar și noi trebuie să fim dăruiți de Dumnezeu cu o gândire brici, plină de inventivitate și iscodire spre lucruri originale.


(18 noiembrie 2023)

No comments:

Post a Comment