Eu și critica

Ar fi aberant să spun că mie îmi plac toți cei care mă critică. Nu-mi place să critic pentru că nu-mi place să fiu critic de profesie. Nu-mi place să fiu criticat decât în anumite condiții. Mai precis, accept critica din partea celor care au căderea să mă critice. O persoană, are cădere din punctul meu de vedere să mă critice, dacă și numai dacă, atunci când mă critică:
- face dovada că are dreptul să mă critice,
- o face cu argumente convingătoare,
- urmărește o cauză constructivă.

Nu accept să fiu criticat de persoane care-și dau cu părerea despre orice, crezând că a mă critica pe mine au dreptul s-o facă. Acest drept, adică dreptul de a mă critica trebuie să și-l câștige, prin realizări concrete, de același nivel cu subiectul pe care acele persoane îl au în atenție.

Voi da un exemplu: un nene a venit la mine în birou să discutăm despre cursul de structuri de date și despre culegerea de structuri de date pe care tocmai le publicasem împreună cu mai tânărul meu coleg Romică ADAM prin 1992. Eu am spus că accept critica dacă și acest nene publicase un curs și o culegere de probleme des tructuri de date, dacă venea cu 10 cărți de structuri de date despre care discutam să dovedim fiecare că știm despre ce vorbim. Dacă aceste două condiții nu sunt îndeplinite, nu avem ce discuta și l-am dat afară din birou, pur și simplu.

A accepta critica venită din partea oricui, înseamnă a mă pune într-o poziție degradantă, căci eu știu că orice care nu se cântărește la gramaș și la șubler, este asociat cu erori cât cuprinde și abordarea obiectivă lasă de dorit oricât de mult, mai ales că arbitrariul în gândire nu are margini.

(12 mai 2023)