Wednesday, February 8, 2023

Lipsa de imaginație și digitalizarea

Digitalizarea înseamnă:
- fișiere,
- disciplină,
- proceduri,
- ortogonalitate,
- eficiență.
Ca să îndeplinim toate aceste cerințe, este important să dăm dovadă de imaginație.
Numele fișierelor trebuie să fie cât mai apropiate de semnificația conținutului lor. Dacă avem mai multe fișiere cu conținut asemănător, se impune să le diferențiem astfel încât denumirea lor să  fie și mai legată de conținutul pe care fiecare dintre ele îl are. Dacă avem 12 facturi de la ENEL într-un an, cele 12 fișiere vor trebui să aibă numele ce conține ceva despre ENEL și ceva despre luna la care se referă factura. Dacă punem după ENEL numele lunii, vom avea surpriza să nu mai avem fișierele în ordinea sosirii lor, căci lunile anului nu se dispun în ordine alfabetică. Deci, vom accepta să scriem ENEL-01, ENEL-02, ENEL-03 și tot așa până la ENEL-12.
Dacă dăm dovadă de lipsă de imaginație, ne vom încurca în propriile noastre limitări și fie vom asocia nume de fișiere pe care cu siguranță le vom încurca, fie vom da la două fișiere același nume și vom pierde unul prin suprascriere sau prin ștergere pur și simplu, fie nici noi nu mai știm cum să le regăsim, dacă sunt puse în foldere diferite.
Deci, în procesul de digitalizare, lipsa de imaginație este inamicul nostru, cu care trebuie să ne luptăm mai ales atunci când nu suntem familiarizați nici cu disciplina, nici cu procedurile, nici cu eficiența și facem noi pe poeții care sunt creativi și care cred că metaforele merg și în definirea de fișiere după talent.


(09 februarie 2023)

No comments:

Post a Comment