Sunday, February 12, 2023

1000 de oameni care m-au impresionat: Răzvan CĂCIULĂ

Răzvan CĂCIULĂ mi-a fost student. În ultimul an de studenție i-am coordonat lucrarea de licență. Când am văzut că este un tânăr cu calități foarte bune de programator și am văzut că se documentează cu seriozitate, i-am făcut propunerea de a lucra într-o echipă la realizarea unui material, care s-a finalizat prin apariția cărții referită prin:
Ion IVAN, Gheorghe NOȘCA, Sebastian TCACIUC, Otilia PÂRLOG, Razvan CĂCIULĂ - Calitatea Datelor, Editura INFOREC, Bucuresti, 1999, 102 pg, ISBN 973-98508-6-3
Un timp am ținut legătura cu Răzvan, dar anii au trecut și ori de câte ori aud pe câte unii vorbind despre calitatea datelor, despre managementul calității datelor, despre managementul total al calității datelor cu un amatorism debordant, mă gândesc la faptul că studentul Răzvan CĂCIULĂ la nivelul anului 1999 se documentase și știa de 1.000 de ori mai multe despre calitatea datelor decât ceea ce știu mulți dintre diletanții de azi care doar dansează în acest domeniu și nu aprofundează nimic.
Sunt sigur că fostul meu student Răzvan CĂCIULĂ a dovedit pe unde a lucrat acele calități pe care eu le-am văzut când am realizat câte ceva la disciplinele unde am avut eu cursuri și seminarii și la lucrarea sa de licență, dar mai ales la cartea de care am amintit mai sus.

(12 februarie 2023)
 

No comments:

Post a Comment