Thursday, December 15, 2022

FILATELIA: plicurile filatelice cu premii

În vremurile de demult, când FILATELIA însemna ceva mai mult decât înseamnă azi telefoanele mobile printre tineri, la chioșcurile de difuzare a presei se găseau de vânzare plicuri filatelice cu premii.
Într-un plic se găseau fie 25 de timbre diferite din diferite țări, fie 50 de timbre românești. Timbrele erau obliterate. Premiile constau fie în timbre, fie în aparate de fotografiat sau albume filatelice sau prin posibilitatea de a obține efecte poștale de o valoare specificată. Din sutele de plicuri pe care le-am cumpărat mi s-a întâmplat să câștin un alt plic de timbre, dar am câștigat și un aparat foto pe care l-am pierdut mi-a fost furat, în 1972 când am fost în RDG și am fotografiat zidul Berlinului și pe mine atingând acel zid de beton.






Plicurile filatelice cu premii sunt foarte bune pentru filateliștii începători, căci nu este deloc o treabă simplă să manipulezi timbre neștampilate, cu gumă intactă și să nu le deteriorezi. Punerea unui timbru în clasor folosind penseta nu e deloc o muncă simplă.  Timbrele din aceste plicuri erau bune și pentru a-l familiariza pe filatelist cu varietatea timbrelor, cu temele și cu țările care emiteau timbre.

(15 decembrie 2022)

No comments:

Post a Comment