Artă bazată pe proiect la operă

Numai comunismul a dezvoltat arta bazată pe contract pe durată nelimitată. Adică un regizor se angajează și fie ca lucrează, fie că nu lucrează, el are un servici de unde lunar ia salariu. Așa se întâmplă și cu soliștii de la operă și cu balerini și cu membri ai corpului de balet. Să schimbi patru directori într-o săptămână, este o contraperformanță. Am fost ultima dată la ONB când a cântat Elena MOȘUC în La Bohème în 3 martie 2016 și m-a nemulțumit tare mult orchestra care cânta anapoda, erau mari diferențe de amplificare și se auzeau mizerabil în sală suntele care veneau de acolo. Era un zgomot de fond ansolut neplăcut. Deși Elena MOȘUC are o voce puternică, sărăcuța cred că și-a dat sufletul să se facă auzităîn haosul generat de orchestra aceea.

Ceea ce se întâmplă la ONB nu are decât o singură soluție și anume închiderea operei , adică desființarea ei, cu tot ce derivă din acest demers. Statul nu mai trebuie să intervină sub nicio  formă. Opera trebuie să meargă pe propriile-i picioare într-un oraș cu 3 milioane de locuitori. Este inadmisibil ca la operă să fie spectacole jalnice, balerine grase, șuncoase, balerini bătrâni care-și dau duhul pe scenă și cântăreți sau cântărețe fără voce.

Noua Operă trebuie să aibă doar o clădire, un poprtar, un contabil și un manager. Se lucrează pe bază de proiect. Managerul este cel care conduce și riscă totul. El știe ce cere piața. Dacă el știe că piata cere Carmen, Aida, Traviata, Lucia di Lammermoor, Don Carlos și Don Giovanni, apoi asta va include în repertoriu. El se va uita în liste și va găsi:

- producții celebre care se cumpăra;

- regizori;

- cântăreți adevărați;

- instrumentiști;

- coriști;

- arhirecți;

- personal tehnic.

Totul se face pe bază de proiect definit prin:

- condiții financiare;

- număr reprezentații;

- clauze;

- riscuri;

- nume mari;

- prețuri;

- promovare;

- durate limitate.

Dacă se va lucra așa, cu siguranță, totul are o altă înfățișare. Instrumentiștii cu contract pe 3 ani, contract care nu se reînoiește, ci locul se ocupă  prin concurs, va determina efort de perfecționare continuă.

Nu vor mai exista artiști care să primească salariu doar că se regăsesc într-o instituție dar nu au mai evoluat pe scenă cu anii.

Este nefiresc să plătești un bilet și să te trezești în sală că unii sunt în grevă sau refuză să cânte. În timpul doi spectatorii trebuiau despăgubiți fiecare cu 10.000 de euro pentru daunele morale produse prin tratarea lor ca ultimele gunoaie de către cei plătiți să le producă bucurii și emoții artistice deosebite. În prețul biletului trebuia să existe o astfel de clauză prin care spectatorii să fie despăgubiți ca lumea. Eu aș pleca de la sală. Sala are N locuri. Un bilet se plateste în medie cu Y lei. Se vor da K reprezentatii cu opera W. Deci suma estimată care se va încasa este T = N * Y * K lei. Deci pentru spectacolul W bugetul este fix T lei în care intră tot, nu pomană de la stat, cel mult niște sponsorizări de la privați.

Managerul va lua măsuri pentru a derupa în simultan mai multe proiecte. El este manager la operă și nu la bostănărie și știe ce cere piața și ce resurse are piața. Deci pentru mine a fost o surpiză să o văd pe Elena MOȘUC în Traviata anul trecut la ONB și am crezut că acolo se lucrează pe proiecte, dar m-am înșelat. Eu nu merg să dau 50 lei pe un bilet unde să aud arii care sună cu totul altfel decât în marile înregistrări. Mai bine dau 250 lei și ascult tot la București o orchestră din Viena care știu că este de top și face muzică de top, chiar dacă și la noi sunt viori celebre, dacă sună ca dracul clar nu-mi pierd timpul acolo, chiar dacă e gratis.

La ONB ieșirea din marasm nu are soluție cu structura actuală, indiferent de management. Acolo sunt mai degrabă probleme juridice și sociale cecât probleme profesionale. Unde calitate nu e, nimic nu se află. Orice director ar veni, fără bani nu va face nimic. De la stat se va primi un leu doi dar nu se rezolvă marea problemă, umplerea sălilăr. Spectatorii sunt avizi de spectacole de foarte bună calitate cu mari artiști, cu voci adevărate, în forță creatoare nici debutanți, nici ramolite, înainte de retragerea forțată.

(27 aprilie 2016)