Privatizarea sportului

Un biet nefericit moderator tuna și fulgera aseară în prezența unor titrați ai gimnasticii și numesc aici pe Belu, Lipă și Bitang, cum că statul este prost manager. Tot acolo era și exemplul clar de non-manager în persoana șefului COSR, despre care nu mi-aduc aminte să fi fost prezent la festivitățile de acordare de vreo 10 medalii de campion mondial și tot la vreo 10 medalii de campioni olimpici, strălucindu-i ochii de fericire că vede și el drapelul tricolor pe cel mai înalt catarg.

Doi dintre ăia prezenți susțineau privatizarea. Este adevărat că privatizarea este excelentă dacă și numai dacă:

- este făcută cu cap;

- în contracte sunt clauze nesecrete;

- nu se pierde obiectul de activitate;

- este făcută cu investitori autentici, nu cu leșinați;

- are la bază o strategie de dezvoltare și nu de suprimare;

- se fundamentează pe performanță.

În realitate, privatizarea sportului, în spirit mioritic duce la:

- ieșirea din competiții;

- pierderea tradițiilor;

- dezvoltarea comerțului de sclavi;

- ierarhii valorice false;

- promovarea incompetenței;

- ridicarea șmenului la rang de principiu;

- cădere liberă a performanței;

- tinderea către zero a activităților;

- furăciune cât cuprinde.

Cel ce propovăduia privatizarea federațiilor, omul cui știu eu, care om vroia privatizarea serviciilior de urgență, parcă în 2012 și cu chestia cu ghici a luat-o-n freză, instalat acolo prin vot ca și cum nu se stie că Hitler tot prin vot a devenit cancelar, a uitat ce s-a întâmplat cu fotbalul privatizat. Să-i reamintesc:

- echipa națională a ieșit din cărți;

- s-a dezvoltat un  business bazat de evaziune;

- crearea unei pături de șantajiști între ei;

- realizarea de structuri mafiote cu barbut;

- vânzări de sclavi în secolul al XXI-lea;

- etalarea permanentă de non-valori doar pentru profit fals;

- atribuirea de calificative fără suport real;

- generarea de scandaluri continue;

- împrovizații cât cuprinde.

Pe fundalul marilor porcării din fotbal unde un popor de 18 milioane așteaptă să vadă că o echipă de amatori dintr-o insuliță va fi învinsă, este ridicată o problemă. Numai faptul că apare drept adversar echipa din insulele Feroe chiar nu a mirat pe nimeni?

Deci, o privatizare a gimnasticii în spațiul nostru cel mioritic, în spațiul nostru unde biata Ana urla că zidul îi strîngea țâțișoarele, ar insemna:

- valorificarea bazelor sportive la fiare vechi;

- dispariția tradiției ăn gimastică;

- venirea investitorilor de mucava;

- moartea performanței;

- implementarea unui management primitiv și euristic;

- aruncarea la gunoi a tradiției;

- generalizarea amatorismului;

- ieșirea din cărți a gimnasticii.

Este clar că acum, adică de azi trebuie să funcționeze criteriul performanței care înseamnă:

- curățenie prin înlăturarea celor neaveniți;

- definirea urgentă a unei strategii;

- trecerea la munca efectivă de azi pentru 2020;

- eliminarea ideilor centriguge;

- preluarea experienței celor care au avut rezultate;

- managementul trebuie dovedit nu declamat;

-  trebuie înțeles că obrăznicia nu ține loc de performanță;

- soluțiile deștepre vin din capete deștepte nu din dovleci puși în loc de capete.

Mă gândesc că în medicină doctorii care știu cum evoluează o boală, nu așteapăt ca ăacientul lor să moară pentru a încerca tot ce este posibil să-l aducă la viață și după aceea să ridice din umeri și să spună că au făcit tot ce omenește era posibil. Când vine un pacient, doctorii îl evaluează, văde despre ce este vorba, dau soluția, iau decizia și trec la treabă. Ei nu așteaptă să treacă timpul. Nonperformanța trebuie stârpită din fașă, căci ea naște dezastre, care trebuie prevenite. În gimnastica orientată pe JO s-a văzut încă de acum 4 ani ce și cum. Iată unde s-a ajuns. Este vorba tot de mal paxis managerial și singura modalitate de a plăti este funcția. Afară, bă!

(19 aprilie 2016)