Tuesday, April 12, 2016

Marian MUNTEANU, noul candidat al PNL

Marian MUNTEANU a fost, este și va fi un simbol al studențimii revoluționare din Universitatea București. Este eroul Pieței Universității. Mi-l amintesc pe tânărul Marian MUNTEANU îmbrăcat într-o cămașă albă, cu mâneci largi, descheiata la gât, mergând în fruntea tinerilor, având lângă el o cruce imensă. Era drumul parcurs de Marian MUNTEANU de la întuneric pentru a se îndrepta spre lumină.
Nu discut nici despre aspectele legate de activitatea sa politică. Nu discut nici despre zvonurile mincinoase legate de comerțul cu armament. Dacă este de discutat ceva, trebuie luate spus clar că lucreză în domeniul etnologiei, că în anul 2005 a suținut teza de doctorat  intitulată  Folclorul detenției – Ideea de libertate în cultura tradițională românească la  Universitatea din București, specializarea etnologie și folclor  si a obținut titlul științific de doctor cu calificativul magna cum laude, 
Anunțul de azi 12 aprilie 2016 că Marian MUNTEANU este candidatul PNL la primăria Capitalei a șocat lumea politică, dar n-a mirat pe nimeni dintre cei care se săturaseră de figurile prăfuite, uzate și nesemnificative din acel partid, melanjat și neomogen nici după doi ani.
Bucureștenii au un profil de candidat, știut fiind faptul că votanții sunt oameni dintre ci mai diverși, dar ponderea o formează cei cu salarii sub medie, copleșiți de problemele de zi cu zi.
Dacă Marian MUNTEANU va avea capacitatea de a se conecta la problemele acestora, dacă mesajul său va penetra în mediile cele mai defavorizate, cu siguranță va avea succes. Există riscul ca lângă Marian MUNTEANU să apară figuri șterse, controversate și uzate moral, care să dorească să obțină transfer masiv de notorietate de la el către ei, în folosul lor. Dacă PNL nu va gestiona acest proces, astfel încât să fie redus la minimum ca intensitate, simbolul  Marian MUNTEANU se va pierde în minusculele interese de partid.
Dacă nu erau ieri zicerile confuze sau iritate ale capilor PNL precum aceea  că partidul  nu trebuie să se înjosească  încât să facă apel la  persoane din exterior, probabil atmosfera de azi ar fi avut o altă conotație.
Despre Marian MUNTEANU spun doar atât: iată-l pe salvatorul liberalilor! 
Prin prospețimea adusă dar și prin atacurile venite tot dinspre dreapta, Marian MUNTEANU va avea un scor neașteptat de bun, însă alegerile dintr-un singur tur îl dezavatajează cu o singură excepție și anume, retragerea celorlalți candidați orgolioși ai dreptei și dreapta să-l aibă unic candidat pe Marian MUNTEANU.
Dreapta se repozitionează? Este numai o întrebare. Raspunsul stă în lipsa de maturitate a acesteia pentru că a apărut așa de fărâmițată, ca un joc de puzzle dezmembrat.


(12 aprilie2016)


No comments:

Post a Comment