Drumul spre prăbușire

Există oameni care cred că sunt unici, fără a greși fundamental asupra acestui lucru. Fiecare este unic în felul lui dacă se iau în considerare:

- părinții;

-anul, ziua, luna și ora când a venit pe lume;

- caracteristicile biologice la maturitate;

- tonul vocii;

- temperamentul;

- studiile;

- poziția socială;

- viața de zi cu zi;

- capacitatea de a relaționa;

- abilitățile.

Suntem diferiți unii de ceilalți și în raport cu capacitatea de a primi informații din partea celor din jurul nostru referitoare la:

- experiența acestora pentru a fi utilizată;

- modul în care suntem evaluați;

- resursele care ne sunt alocate;

- resursele pe care ni le alocăm singuri;

- modalitățile de adaptare.

Sunt multe persoane despre care se spune ca sunt opace pentru că:

- nu comunica;

- nu se informează;

- nu acceptă alte idei decăt ale lor;

- cred că ceea ce știu ele este tot;

- unde nu văd soluții cred ca nu există soluții;

- deciziile luate sunt fără drept de a se reveni asupra lor;

- drumul lor este din ce ăn ce mai îngust;

- parcurg un traseu în care lipsurile se amplifică.

Un om se prăbușeste:

- pe stradă când își pierde cunoțința;

- de pe o schelă când lucrează neasigurat;

- când consideră oportun;

- când sinele lui se descompune.

Prăbușirea în interior este un proces îndelungat care debutează cu apariția suficienței și a unei încrederi supradimensionate în propriile puteri.

Prăbușirea în interios trece prin mai multe etape, atingând punctul critic în momentul în care persoana se consideră goală, fără o speranță și crede că a ajuns într-o stare de degradare încât acceptă orice, pierzând toate criteriile de selecție. Este o trecere de la extrema în care era un om bogat, apreciat, selectiv, către extrema în care hainele sale sunt uzate, bucatele sale sunt vechi și neîndestulătoare, iar cei care roiau în jurul său trec pe partea cealaltă a străzii când îl văd.

Am cunoscut astfel de persoane, mai corect, personaje, care la început:

- au considerat că toți greșesc;

- nu au înțeles din zicerile și sfaturile celor din jur;

- au acționat vădit împotriva propriilor interese;

- nu au acceptat nici evaluări și nici nu s-au autoevaluat;

- au refuzat orice formă de sprijin cu o superioritate demnă de altă cauză;

- s-au pierdul în detalii nesemnificatice;

- au așteptat reîntoarcerea vremurilor trecut, fără a reclădi nimic din fundamentele acelor vremuri;

- nu au luat în caclul nici cheltuielile și nici veniturile, ajungand datori;

- și-au limitat existența la percepții simpliste, virtualitatea jucand un rol excesib de important;

- au ignorat adevărurile concretizate prin lovituri dureroase în cascadă.

Este greu de urmărit fără a încerca o limitare a efectelor prin dialog. Imposibilitatea de a obține un minim de adaptare la noi condiții și toate ușile și ferestrele trântite în nas. dezarmează pe oricine intră în dialog cu un astfel de om. Faptul că din start spune că:

- nu are încredere în nimeni;

- toată lumea este formată din oameni de nimic;

- el însuși este terminat;

- soluțiile sunt toate nule;

- trecutul trebuie să reapară de la sine;

- viitorul este legat de trecut și nu are nicio legătură cu prezentul;

- așteptarea pasivă duce la rezolvare,

lasă să se înțeleagă că are o speranță și prăbușirea în sine este dătătoare de energii regeneratoare. Este bună și o astfel de abordare până la un punct. Dacă prăbușirea în sine este însoțită de o rostogolore în plan financiar prin amplificare de datorii cu gândul la niște conturi volatilizate între timp, lucrurile se complică. este nevoie de multă perseverență dar și de căi de reluare a luptei alături de o astfel de persoană a celor din jur, pentru a nu se ajunge la acel nivel de degradare încât să apară însîși probleme de tulburare a minților acestuia din prea multă apăsare și suferință neexteriorizată.

Am considerat și continui să consider că persoanele care construiesc acest zid gro, înalt și foarte rezistent în jurul lor o fac din mândrie și din slăbiciune că nu au capacitatea de a se înfățișa exact așa cum sunt în realitate și nu altfel cum și-au clădit într-o lume virtuală, o imagine virtuală. De regilă artiștii au astfel de abordări, considerânduse ori neînțeleși ori niște neica-nimeni, chiar daca au talent cu carul. Persoanele care vin pe toboganul vieții trebuie să inteleagă că cu cât găsesc remediul mai repede cu atât rostogolirea lor va fi mai suportabilă.

(08 aprilie 2016)