La Metroul București e un management foarte prost

Nu vreau să-mi amintesc de cum s-au schimbat scările rulante prin 2011 sau cam așa ceva, parcurgându-se în mod catastrofal următorii pași:

• s-au demontat toate scările de către cine a câștigat licitația de groaza că dacă va face altfel, va fi înlocuită în orice moment; fără a aavea capacitatea de a lucra simultan la toate stațiile, înlocuirea a durat foarte mult timp, situație în care bucureștenii au folosit scările clasice, urcându-le și coborându-le ca în Evul Mediu; numai un management execrabil nu a înscris nimic de ritmul de înlocuire și cel de demontare, lăsând o firmă perversă să-și bată joc de oameni;
• azi mergând cu metroul am vazut atâta mizerie cât pentru o sută de ani; 
• pereții sunt murdari; marmura are graffiti;
• tavanele nu mai au plăcile și se vede scheletul metalic;
  
• salariații urlă ca disperații pe holuri;
• senzația de părăsit și neângrijit este dominantă;
• reclamele sunt mai mult decât stupide, vechi și îmbâcsite;
• în vagoane textele care anunță stațiile și conexiunile nu ai cum să le citești că sunt niște defecțiuni;
• reclamele cu kaufland din vagoane sunt cu culori care nu transmit nimic datorită culorilor pe care le au pereții vagoanelor;
• este o atmosferă de cimitir și datorită modului în care se face economie de lumină la peroane;
• magazinele care s-au închis la Romană au niște plăci de material lemnos ca de șantier de Ferentari, ceea ce accentuează aspectul de jegoșenie;
• choșcurile de vânzare a cartelelor au grilaje mai urâte decât în filmele cu penitenciare;
• plăcuțele de semnalizare sunt neclare și vechi;
• se vede că fiecare a făcut ce i-a bubuit prin cap pentru că totul arată ca o haină făcută de mai mulți croitori, fiecare lucrând independent unul de celălalt;
• metroul în loc să fie ceva viu este mai mult mort, trist și cenușiu; soluțiile cu ecranele acelea fără conținut atractiv, panourile cu rafturile de la bunica în culori de maron, pereții gri murdar sau cum se zice gri-șobolan, stâlpii nevăruiți de la revoluția de la 1848, fac din cea ce ar fi trebuit să fie un monument, o mândrie, ceva banal și pierdut în mediocritatea unui oraș confundat mereu cu Budapesta, fără să ne deranjeze puțin.

Ca să se întâmple ceea ce în mod normal ar fi trebuit să se producă natural ar trebui un management adevărat. Acum managementul este foarte, foarte prost. Nu există o strategie, a ceea ce trebuie să fie metroul ca monument de arhitectură, nu ca mijloc de transport în comun. Asta știe toată lumea să facă, mai ales la câți bani înghite acestă hardughie.

Trebuie adus un designer care să starbilească:

- luminozotatea;

- culorile pereților;

- reclamele;

- chioșcurile care devin parte integrantă;

- plafoanele;

- plăcile indicatoare;

- casele de cartele;

- hainele personalului;

- culoarea ușilor metalice;

- semnalizarea fluxurilor de călători,

Un concept nou definit de un specialist are menirea de a schimba total fața metroului și ar face dovada ca s-a trecut de la un management prost al cârpelilpr la un management nou, bazat pe informație, adică mult mai prograsist, in care cunoștințele fac diferența. dacă ne gândim că există multe linii de metrou în mai toate acpitalele mari și de aceea cu atat mai mult acest metrou trebuie să iasă din anonimatul dat de o delăsare specifică unui management în care designul de interior nu este înțeles și e tratat ca o cenușăreasă, deși de acolo vine salvarea. O prăjitură Jofre ambalată într-un ziar mototlit adunat de pe jos își pierde valoarea.
Meteoul trebuie să devină ceea ce nu este, adică un monumet de arhitectură modernă bună a fi descoperită cănd omul intră să călătorească rapid de colo colo pe distanțe mari, prin galeriile subterane, cu vagoane moderne.

(08 aprilie 2016)