Monday, February 6, 2023

1000 de oameni care m-au impresionat: Gabriela DIACONESCU

Gabriela DIACONESCU a venit în clasa noastră când noi eram prin clasa a III-a. A așezat-o doamna învățătoare în banca a treia de la peretele cu ușa clasei. Nimic nu anunța ceva extraordinar, dar a doua zi, Gabriela DIACONESCU s-a oferit să dea tonul la imnul de stat al României, cu care se începeau orele de clasă în fiecare dimineață. Avea o voce dumnezeiască. A convins-o pe doamna învățătoare că ea este cea care dă tonul la cântece. Colegii de clasă aleși înainte să facă acest lucru au suferit cumplit, bănuiesc, pentru că dacă înainte de a veni Gabriela DIACONESCU ei alternau, acum doar Gabriela dădea tonul la imn dimineață de dimineață.
Anii au trecut. Gabriela DIACONESCU, dar și noi ceilalți am terminat cele șapte clase și ne-am risipit care încotro. Știu că Gabriela DIACONESCU a mers la liceu, dar mai departe nu știu ce a făcut. Cu vocea ei, ar fi ajuns să cânte la radio, dar la radio cânta Gabriel COTABIȚĂ, Gabriel DOROBANȚU. Nu am auzit niciun nume de Gabriela printre soliștii celebri pe meleagurile noastre. Știu doar că există scriitoarea Gabriela ADAMEȘTEANU și atât.
Fata cu voce de înger, care dădea tonul la imn în Școala Generală este acum în imaginația mea, eleva care se ridica în picioare, îmbrăcată în șorțulețul ei de elevă cu guler alb și fundă roșie, care apoi a fost înlocuită de cravata de pionieră, dădea tonul la imn și noi începeam să cântăm. E doar un vis.

(06 februarie 2023)

No comments:

Post a Comment