Viața lui Paul GOMA a fost dintotdeauna un zbucium total. S-a născut într-un loc nepotribit, a activat într-un mediu nepotrivit, într-un timp nepotrivit. Ideile sale privind omul, drepturile acestuia, dreptatea, libertarea și democrația erau diametral opuse regimului comunist în care el a trăit. De aceea, ca luptător pentru idealurile și valorile autentice a avut de suferit din partea sistemului comunist opresor.
Pentru mine scriitorul Paul GOMA a fost acel balon de oxigen, dătător de viață și de speranță că va veni o zi în care voi respira și eu aerul libertății și voi trăi în democrație. Ori de câte ori se citea de la microfonul postului de radio Europa Liveră scrisori ale lui Paul GOMA sau vorbea chiar Paul GOMA în persoană, reînvia în mine speranța că va veni și acea zi mult așteptată.
Pe 22 Decembrie 1989 am văzut oameni plângând de bucurie și de fericire. Când mama mea mi-a zis:
Vin ai noștri, pleac-ai noștri,
Noi rămânem tot ca proștii,
am înțeles că visul meu nu se va împlini niciodată. Și nu m-am înșelat, căci tot ceea ce s-a făcut în țara mea a fost un capitalism sălbatic, o ascensiune fără precedetn a mediocrității și o prăbușire culturală fără precedent, unde analfabetismul și sărăcia au devenit endemice. Lipsa de autostrăzi, deteriorarea vitezei medii de circulație pe căile ferate, distrugerea producției industriale și exodul celor 4 milioane de compatrioți ai mei în țările mai bogate ale bătrânului continent îmi arată clar de ce Paul GOMA nu s-a întors în Ro și a decis să trăiască și să plece din lume spre stele de la Paris, orașul care-l adoptase încă din 20 noiembrie 1977.
Eu îl consider pe Paul GOMA un mare român, unul dintre marii și autenticii disidenți ai poporului meu, un luptătot neînfricat pentru drepturile omului, care nu a acceptat niciodată jumătățile de măsură mioritice, care de fapt nasc struțo-cămile, precum democrația originală și capitalismul de cumetrie.
(28 martie 2020)
No comments:
Post a Comment