Wednesday, March 4, 2020

Corina cea fără de cultură

Într-una din zilele trecute, la Matinalul de pe Antena Stars a apărut o candidată la poziția de asistentă, numită Corina, o tânără foarte înaltă, cu greutatea corporală excelentă și lăsâmdu-se măsurată, a arătat că are și dimensiunile apropiate de cele perfecte, ziceau moderatorii.
S-a trecut la verificarea cunoștințelor de cultură generală ale viitoarei asistente, propunându-i-se 5 întrebări, mai precis i s-au dat 5 nyme de personalități, ea trebuind să facă corecțiile pentru a ajunge la adevăratul nume al fiecăreia dintre numele incorecte oferite.
Pentru Mila MINOVICI asistenta Corina a spus corect că este vorba de Mina MINOVICI și chiar a zis ceva despre preocupările acestei personalități, deși destul de aproximativ, dar a zis.
Pentru Petrache MĂCELARU, tânăra Corina n-a nimerit-o căci era vorba de Matache MĂCELARU personajul din reclame. Să zicem că e nerelevant că nu ai cum să obligi pe cineva să urmărească reclamele stupide de mezeluri ce rulează pe posturile Tv.
Pentru Albert REINSTEIN Corina nu a identificat să fie vorba despre Albert EINSTEIN și după ce i s-a zis ce și cum, ea nu a știut că Albert EINSTEIN este părintele teoriei relativității, de parcă această Corina n-ar fi trecut nicio clipă prin liceu, unde pe la fizică se vorbește despre așa ceva.
Pentru Galileo TĂIEȚEI Corina nu a găsit că este vorba de Galileo CALILEI și cu atât mai puțin cine a fost acesta. Găsesc că este o carență impardonabilă, având în vedere că în gimnaziu pe la istorie se vorbește despre Galileo GALILEI.
Pentru Posac NEWTON, tânăra Corina a identificat inclusiv că numele are două litere a, Isaac NEWTON dar nu a fost în stare să spună ce a făcut acesta de este așa de cunoscut.
Se vede treaba că degradarea școlii românești a atins un nivel așa de ridicat încât zicerea că tinerii merg la școală să se distreze, este un mare adevăr, iar lipsa noțiunilor elementare de cultură se fundamentează și pe faptul că școala îi pune pe tineri să memoreze, fără a sistematiza și sedimenta cunoștințe, iar pe termen lung cunoștințele asimilate sunt de-a dreptul nesemnificative ca volum și ca diversitate, tinerii fiind doar niște roboței care știu să reproducă pentru a face pe plac profesorilor, de pe o zi pe alta tot felul de texte nesemnificative, inutile, terne și derizorii.


(04 martie 2020)

No comments:

Post a Comment