Sunday, March 15, 2020

Echidistanța și legea numerelor mari

Legea numerelor mari arată că în cadrul colectivităților numeroase rezultate din eșantionare este reprodusă structura colectivității din care au fost extrase eșantioanele.
Acceptăm cu seninătatea ciobanului din Miorița rezultatele obținute la sondajele făcute în preajma alegerilor când se folosesc eșantioane de 1.500 sau 2.500 sau 10.000 de subiecți și ni se dă pragul de eroare. Multe dintre aceste sondaje dacă sunt prelucrate pe baze matematice conduc la concluzii corecte și sunt de apreciat că nu spun prin trucare, ce vrea să audă cel ce a comandat și a plătit.
Dacă însă se acceptă ideea că partidele sunt eșantioane ceva mai mari pentru că:
- membri sunt autoselectați mai întâi,
- membri provin din toate straturile,
- membri acoperă toate vârstele,
- membri au niveluri diferite de educație,
va trebui să acceptăm că ele reflectă în proporție covârșitoare structura societății, ca profesii, ca niveluri de cultură, dar mai ales ca grad de inteligență. dacă în societate sunt 57% oameni buni și 43% oameni răi în raport cu un criteriu de departajare, la o colectivitate de 100.000 de suflete cum multe partide se revendică din punct de vedere al numărului de membri, înseamnă cu siguranță că și acolo sunt 57% membri buni și 43% membri răi.
În acest context, pare foarte bizară pornirea unora de a vedea defecte numai într-o arte a spectului politic și calități în cealaltă parte. dacă dreapta este în opoziție este bântuită de defecte, iar stânga este cadorisită de natură, doar cu calități. La iterația următoare, când dreapta este la putere, toți cei aparținători ei sunt geniali, filantropi, iar în partea stângă sunt numai jigodii, hoți și tâmpiți.
Și unii și alții uită că fiind colectivități mari se aplică legea numerelor mari și la unii și la alții și viața dovedește că nu numai DĂNCILĂ face grave erori de exprimare că și TURACA nu e mai diferită. Că aroganța lui X din stânga de ieri s-a mutat la Y din dreapta de azi, care ne-au arătat cum se stă pe scaun când ești la putere și când ești în opoziție. 
Tratarea echidistantă înseamnă în opinia mea, ca presa să ne arate 57% exemple de oameni buni de pe stânga când aceștia sunt la putere, dar tot 57% când sunt și în opoziție. De asemeni, vreau să văd 57% oameni buni din dreapat când e în opoziție, dar tot 57% de oamni buni când dreapta este la putere. Și cu cei 43% tot așa. dacxă se procedează altfel nu mai vorbim despre echidistanță, ci de partizanat, chestie care nu are legătură cu cuvântul partid, decât în mintea îngustă a unor simbriași stupizi care și-ar vinde și mama pentru doi arginți.



(15 martie 2020)

No comments:

Post a Comment