Românul este destul de visător, mai ales, românul cu punga goală. De multe ori am auzit oameni care doreau să-și cumpere sau să-și facă vile, deși salariile lor erau cu 10% mai mari decât salariul minim pe economie sau nu aveau niciun venit. Nici cei care vând case sau apartamente nu sunt mai nepoeți decât cei ce vor să cumpere. Se vede această trăsătură de visători din prețurile pe care ți le trântesc atunci când discuți cu direct proprietarul, nu prin intermediari, să zicem o agenție imobiliară. Este adevărat că fiecare dorește să optimizeze. Vânvătorul dorește să maximizeze, pentru a câștiga cât mai mult. Tot atât de adevărat că și cumpărătorul dorește optimizare, dar vrea să minimizeze prețul cu care-și cumpără locuința. Este normal să fie așa, dar la noi prea este de tot.
La noi sunt codri verzi de brad
Şi câmpuri de mătasă;
La noi atâţia fluturi sunt,
Şi-atâta jale-n casă.
Cum bine le mai zicea poetul și el, Octavian GOGA!
Și acesta este un motiv din care piața imobiliară stagnează, căci oamenii trăiesc în trecutul apropiat al anilor 2005-2008 când era boom-ul imobiliar. La gândul acelor prețuri nesimțite, vânzătorii cred că nebunia de atunci va reveni, când entuziasmul față de creditele în franci elvețieni a generat explozii ale prețurilor pentru te miri ce construcție. Acum lumea este cu mult maiu prudentă și eșecul legii dării în plată arată că oamenii trebuie să gândească de o mie de ori înainte de a merge la drum cu luarea unui credit.
Când se pleacă la achiziționarea unui apartament, banii provin din:
- geantă și pe loc, caz în care dacă sunt toți grămadă la momentul începerii discuțiilor, prețul devine extrem de atractiv pentru vânzător, în lăcomia lui care devine dintr-o dată ponderată, realistă și domoală, știind că niciodată nu este bine să se dea pasărea din mână pe cioara de pe gard; în momentul în care unui vânzător i se spune că pe loc i se cumpără apartamentul, adică în 10 minute dacă are actele toate și cadă prețul este cel propus cu decență de cumpărător, am mari dubii că proprietarul îl dă afară pe ușă pe cel cu banii;
- surse proprii, în ideia că vor fi puși în palma vânzătorului într-un timp dat, foarte scurt, dar cu un răgaz, până când prietenii și părinții formează suma, negocierea devine interesantă, dar nu fermă; prețul are o tendință ușoară de scădere, dar nu violentă și nici cu duritatea clientului care ar fi trebuit să fie mult mai sigur pe el din toate punctele de vedere;
- credit bancar, care deși este aprobat, are limite de valabilitate acea aprobare, drept pentru care vânzătorul are și el un as în mânecă, cu tendința de a nu prea lăsa din preț, mai ales când știe că apartamentul pe care l-a scos la vânzare nu este o geoarsă oarecare; știind că creditul este limitat și că la acesta nu se adaugă suplimentări după voie, nici cumpărătorul și nici vânzătorul nu au o marjă de negociere prea largă; dacă vânzătorul are calculele lui și dacă ceea ce i se oferă nu este sun prețul lui de nivel pesimist și dacă mai are și unele restricții de timp, evident va bate palma; cunosc mulți care acum regretă că față de ceea ce li se propunde în 2006 nu au încheiat afacerea, căci acum nici 1/3 din suma de atunci care era certă, nu o mai încasează,acum, din cauza economiei care nu se mișcă.
Experiența arată că cel ce are banii în geantă și în 10 minute are posibilitatea să încheie afacerea, pune presiune pe vânzător și are toate atuurile să joace destul de tare, căci niciodată vânzătorul nu se mai întâlnește cu o atare situație, mai ales în cazul unui apartament scos la vânzare în urmă cu un an.
Negocierea este cel mai dificil aspect și un cumpărător fără experiență are toate șansele de a obține un preț dezastruos pentru el.
(04 iunie 2017)
No comments:
Post a Comment