Am văzut o muiere isterică pe o scenă care se ambalase mai rău ca Hitler în vremurile când umplea stadioane de tineri scelerați. Nu mi-am imaginat vreodată că pământul nostru mănos, cu soare, cu Dunăre și cu Eminescu are în el zațul acela din care să zămislească acea formă de viață, blondă, un pic șîșîită, care din dorința de a face pe plac șefilor s-a dat în stambă. A reînviat scene demult apuse ale nazismului interbelic german, cu ridicarea de braț. Numai că acolo microfonul era fixat pe un stativ, iar muierea noastră îl plimba în jurul buzelor ca pe știm noi bine ce și ce bine i-ar fi făcut și cât i-ar fi plăcut. Cine n-are meserie, nici minte n-are.
Norocul nostru că istoria le aruncă la coșul de gunoi pe acele terfeloage care cred că indiferent ce ar face, ies în față și au dreptul de a ocupa fotoliul din primul rând. Iată că nu e așa și muierea a primit copita meritată. Acum, ciocul mic, pentru că altora le-a venit rândul să defileze. Așa este în viață. Azi furi tu, mâine trebuie să fure și altul flămând și cu hainele ponosite. Boieria în politică înseamnă rotirea cadrelor. Știu pe mulți care s-au supărat, au luat aerul de disidenți și s-au rostogolit în neant. Și cu tălică, tot așa va fi, căci tușica matale nu mai e să te împingă în față.
(13 iulie 2016)
No comments:
Post a Comment