În orașul de provincie unde am copilărit, an de an venea circul. Am fost mereu la circ și am văzut Circul Pocolini, Circul Franzelini, Zoocircus Trolerodin și multe, multe circuri. Era și Circul din București când nu avea sediu. După ce și-a construit circul clădire proprie toți s-au boierit și n-au mai plecat cu căruța de colo până colo să ajungă să-i vedem.
Au venit și artiști chinezi și circul din Moscova a fost pe la noi. Toți erau fenomenali!
Sediul era în Târgul de Vale și era construit din țevi, din scânduri si era îmbrăcat în pânză de prelată. Veneau zburătorii, veneau clovni, veneau dresări. Totul era o poveste frumoasă. Circurile m-au impresionat întotdeauna prin costumele sclipitoare, prin curaj și mai ales prin noutatea execuțiilor. Circurile de demult erau o mare sărbătoare pentru noi copiii și
aduceau acel plus de frumusețe, de grandoare și de lumină minut de minut. Chiar am vrut să mă fac circar dar mi s-a condiționat să vin cu părinții. Nu am reușit nimic și tot timpul am văzut zburătorii ca pe niște zei. I-am apreciat pe zburătorii care lucrau fără plasă și fără corzi de siguranță. Triplul salt m-a impresionat cel mai mult. Nu mersul pe sârmă era misterul pentru mine. Era ceva special, dar a fi zburător a fost un vis, visul neîmplinit.
(15 iulie 2016)
No comments:
Post a Comment