Întreprinderea viruală de Dâmbovița

Bineînțeles că nu avea cum să fie altfel! Adică, în spiritul nostru că suntem cei mai deștepți, cei mai frumoși, adică speciali, nu avem ce învăța de la nimeni. Există IKEA, cel mai bun exemplu de cum se face treaba cap-coadă pe sistem de întreprindere virtuală. Adică:

• omuyl cumpără un ceva, pe care îl plătește;
• ia dintr-un raft o cutie de carton cu tot ce trebuie în ea;
• ajunge acasă și desface cutia;
• ia documentația și urmărește schițele de asamblare;
• ia componentele, șuruburile și cheile de strângere;
• pas cu pas oricare individ dacă este atent obține ceea ce e desenat pe cutie.

Cum s-a ajuns aici nu este câtuși de puțin complicat. Trebuie numai un pic de creier. Se face desenul produsului finit. Se descompune în piese elementare. Se stabilesc elementele de asamblare, șuruburi, balamale, pene, etc. Se stabilesc dispozitivele cu care se face asamblarea, de regulă un imbus. Se atribuie niște coduri componentelor, oricare ar fi ele. Se stabilește ordinea de asamblare și rezultă pliantul care însoțește produsul. Toate sunt codificate. Codurile sunt astfel construite așa fel încât niciodată nu se va duce un ceva de la un produs către un altul pentru a crea o harababură.

Componentele sunt dirijate pentru a fi realizate în diferite fabrici, cu condiția ca să se păstreze codurile stabilite. După ce au fost realizate, toate componentele se duc spre o singură destinație și se iau după coduri, se pun tot după coduri în cutie, cutia având și ea codul produsului. Rezultă în acest fel tot ce se vede la IKEA. Adică totul este o problemă de management și de codificare, nimic latceva.

Cum în spațiul nostru mioritic, ne-am născut atât de deștepți încât Manole a trebuit s-o zidească pe Ana să nu se mai dărâme  mănăstirea, mă întreb ce trebuie făcut să nu se mai năruie autostrăzile, variantele fiind prea restrânse, întrucât la câți bani au ăia de la CNADR, nevestele lor siliconate fiind în niciun caz n-ar mai avea cum să zică:

De mă zâduiţi

Zâd până la brâu, 

Că zâdu mă strânge, 

Ţâţişoara-m' curge 

Şi copilu-m' plânge. 

Nimic nu-i zicea, 

Num-o zâduia

Zâd până la ţâţe.

Aici este o chestie tot de management, căci fără management, nu exista criterii de nimic, studiile de prefezabilitate sunt varză, studiile de fezabilitate sunt varză, autostrada e varză. Nu trebuie decât concluzionat că s-a ajuns aici din lipsă de management și din practicarea unei mediocrități ridicată la rand de principiu vital. 

Dar întreprinderea virtuală dâmbovițeană abia acum este descrisă.

Se face anvelopare de blocuri. Există în mahala doar un tip de blocuri multiplicat în câteva sute de exemplare. Blocurile au numai și numai doar două tipuri de balcoane. La închiderea unui balcon, cine are proasta inspirație să vadă ce înseamnă ăntreprinderea virtuală execrabilă, să apeleze la firma care face această operațiune.

Deci:

• există două tipuri de balcoane A și B;
• se centralizează câte balcoane de tip A trebuie închise N cu termopan și câte de tip B, M;
• se face lista TT cu apartamente cu balcoane de tip A și lista RR pentru tipul B;
• se trimite la fabrica X proiectul de rame pentru tipul A și numărul N de pachete de realizat
• se trimite la fabrica Y proiectul de rame pentru tipul B și numărul de M pachete de realizat; 
• se trimite la fabrica Z proiectul de geamuri pentru tipul A și numărul N de pachete de realizat;
• se trimite la fabrica W proiectul de geamuri pentru tipul B și numărul M de pachete de realizat;
• se produc cele N pachete de rame la fabrica X;
• se produc cele N pachete de geamuri la fabrica Z;
• produc cele M pachete de rame la fabrica Y;
• se produc cele M pachete de geamuri la fabrica X;
• la cel care asamblează se fac N pachete cu geamuri și rame de tip A;
• lacel care asamblează se fac M pachete cu geamuri și rame de tip B;
• pe fiecare pachet de tip A se scrie blocul și apartamentul din lista TT;
• pe fiecare pachet de tip B se scrie blocul și apartamentul din lista RR;
• la cerere muncitorii vor pleca exact cu ceea ce au nevoie.

Nu se mai produc porcăriile specifice unui mod tâmpit de lucru gen muscă fără cap în care harababura unor tipi fără creier în zona de proiectare duce la risipă de resurse și la nervi și nemulțumiri cât cuprinde. Doar exemplul de la IKEA trebuia translatat la o scară cât mai mică. Ceea ce am văzut zilele acestea este ca un joc de puzzle cu 500 de piese din care trebuie făcută Răpirea din Serai, fără a exista desenul peste care să fie așezate bucățelele de aceeași culoare dar de dimensiuni diferite. Lucru dâmbovițean, prost, aiuritor, de tot râsul, că mai rău de atât nu există. ba există, dar în episodul următor.
Întreprinderea viruală de Dâmbovița este exemplul elocvent a ceea ce înseamnă ca un mediocru autentic, de necontestat,  să devină manager, fără să știe pe ce lume se află.

(28 iulie 2016)