Senzația de geniu nedus până la capăt

Există oameni care îi învinovățesc pe cei dn jur pentru rateurile lor. Alții sunt de vină că nu au învățat carte în locul lor. Alții sunt de vină că nu au luat BAC-ul. Nu sunt de vină ei că au chiulit de la antrenamente și sunt fotbaliti ratați. Nu sunt ei de vină că au pierdut nopțile prin cluburi în loc să învețe o meserie. Ei erau geniali dar societatea este nenorocită că le-a pus nenumărate piedici. De aceea ei fac totul în zeflemea. unt ospătari zeflemiști că ei ar fi fost arhitecți de geniu dar societatea le-a pus tălpi. i sunt birocrați mărunți deși aveau toate calitățile să lucreze în IT dacă o societate hapsână nu le-ar fi fost ostilă.

Numai așa se explică de ce nu sunt oamenii calificați, nu sunt pricepuți la ceva și nu fac nimic cu pasioune. Ei sunt oamenii nepotriviți în locuri nepotrivite, din cauza altora care nu i-au înțeles, nu i-au stimulat, nu i-au apreciat și mai ales nu i-au rugat să facă ceea ce ei ar fi crezut că au resurse.

Am văzut și popoare care au înțeles că fiecare om are locul lui. În acel loc el trebuie să fie foarte bun, genial și societatea îi va recunoaște meritele. Acei oameni trăiesc bucuriile momentului, plăcerile meseriei pe care o practică și au satisfacția că fac bine ceea ce fac. Ei nu sunt nici frustrați, nici uricioși și nici angoasați.
Senzația de geniu nedus până la capăt este specifică românului care tot timpul vede un vinovat în jurul lui pentru tot ceea ce el nu este în stare să facă pentru a-i fi mai bine, pentru a fi și el cineva.

(14 iulie 2016)