Prin anii '80 pecând eram tânăr lector universitar, pe când țânțarul purta potcoave de argint de nouă ocale și țineam cursuri de limbaje de programare la seral, am intrat în dialog cu un tânăr. El a venit spre mine și m-a întrebat dacă practicam culturismul. I-am spus că nu, dar că am acasă gantere și încă niște alte instrumente și ca lucrez. Fără să mă laud, arătam și eu cât de cât, mai sportiv și îmi permiteam să port bluze mulate, care nu arătau oribil pe mine.
Așa am cunoscut un culturist. Am discutat mult despre sportul pe care îl îndrăgisem enorm, despre acre cumpărasem cărți și despre care citisem. Nu aveam cum să-l practic, neștiind nici unde sunt sălile și mai ales nedispunând de timpul necesar, întrucât munca din învățământ îmi mânca mult timp, căci nu a ține 8 ore pe săptămână era duma, ci activitatea de cercetare și documentarea. În informatică două săptămâni fără a sta cu cartea în mână sau fără a rula pe calculator ceva, echivalează cu rămânerea în urmă foarte mult și cu imposibilitatea de a mai recupera.
Mi-a vorbit acel tânăr despre campionatele anționale. Chiar m-a invitat la casa de Cultură Nicolae Bălcescu să văd un astfel de campionat. Am fost foarte impresionat. El a concurat la perechi și a ieșit campion. În anul următor campionatul s-a ținut la Polivalentă. Era sala plină. Spectacolul a fost total. Erau și probe libere, cu muzică. Superb!
După ce a terminat facultatea nu am mai ținut legătura. Anii au trecut. iată, că acum mi-am adus aminte de acea întâlnire benefică din viața mea. Cred că dacă aș avea ocazia să-l reîntâlnesc pe tânărul de atunci, aș fi extrem de încântat. Aș relua o frumoasă istorioară de la un punct pentru că el m-ar ajuta foarte mult cu culturiștii care trebuie s fie prezenți pe acest site al meu culturiști.ro
Voi face și un apel public. Să găsesc formula. O caut. Ideia de bază este că am căutat pe site unde se află diferite campionate de culturism dar nu am găsit nimic relevant. Este foarte greu să fie reconstituite istoriile din orice domeniu. Să ne uităm că nu există mai nimic la noi, căci toată lumea vorbește de bani, bani, mulți bani, fără a veni cineva cu ceva făcut. Eu sunt ca la frizer. Întâi mă tunde și după aceea plătesc și bag bacșișul în buzunar frizerului...
(11 iulie 2016)
No comments:
Post a Comment