Caracterele: ordinarul

De cele mai multe ori spunem despre câte unul: este un ordinar, dacă:

• ne-a păcălit;
• ne-a tras o țeapă;
• s-a lăudat că face ceva și nu a făcut;
• a zis că e bun meseriaș și e prost făcut grămadă;
• a fost împrumutat cu bani de către mai mulți amici  și nu i-a mai returnat la niciunul;
• bea și împrăștie minciuni;
• mută vorba de colo până colo;
• bagă fitile și iscă certuri între soți;
• sparge case, devenind amant;
• face pe grozavul fără sa aibă o bază;
• nu este în stare de nimic;
• își neagă părinții;
• se ceartă cu frații pe moșteniri deși nu a contribuit cu nimic;
• își bate copilul în public mai ales.

Ordinarul are un miros de om prost, care nu se confundă nici cu parfumul de levănțică și nici cu DUNE de la Dior. E o duhoare stătută și prin gesturile lui se împrăștie punând stavilă între el și ceilalți. ordinarul are darul de a înșela așteptările cu promisiuni care dacă sunt analizate clar că l-ar demasca. Și eu am luat o plasă de la un ordinar, care m-a îmbiat să fac un abonament la o sală de fitness că o va renova că va face el brânză de pupăză chioară. În realitate, i-a mai păcălit și pe alții. sala a intrat în renovare dar a devenit restaurant. ordinarul are tehnica de a fi în jurul oamenilor, de a se implica, de a da senzația că este devotat unei cauze. doar până câștigă încrederea. Apoi ia banul și fuge, căci ordinarul este și mare hoț. El știe că legea nu-l pedepsește ci păgubitul rămâne cu paguba și atât. Lumea e plină de ordinari. Ei se recunosc cu ușurință după miros și după rânjetul ascuns,  dar numai după ce ai luat o țeapă adevărată de la un ordinar.

(17 iulie 2016)