Caracterele: scârbosul

Scârbosul apare din senin și se impune rapid prin faptul că:

• se scarpină în nas, face bilute;
• își manăncă mucii;
• se scarpină la șoricel în public;
• bagă mâna în chiloți și apoi duce degetele la nas;
• își miroase șosetele și chiloții;
• pune șervețelul cu muci pe masă la vedere;
• scuipă flegme pe dușumea;
•  își suflă mucii pe pereți;
• scuipă în locuri publice;
• se scobesc între dinți cu unghia de le degetul cel mic;
• își pun proteza dentară pe masă lângă farfuria de supă;
• scuipă gogoloaie cu mâncare pe șervețel când toată lumea mănâncă.

Scârbosul trebuie evitat pentru că ființele sensibile vor vomita sau își vor pierde pofta de mâncare. Este greu de eliminat carențele unui scârbos pentru că el are convingerea fermă că tot ce face este normal, civilizat și nu deranjează. Și asta se produce că n-a fost pleznit nici când a fost mic și nici la maturitate sau chiar la bătrânețe spunându-i-se:

- Bă porcule, asta s-o faci la mă-ta, nu în fața mea! De ce să mor de inimă rea că faci tu așa ceva?

N-am spus nimic despre cei care spun scârboșenii la masă, vorbind despre pisici călcate de mașini, cu mațele împrăștiate, despre hoituri în care colcăie viermii sau despre morți în coșciug care au spume la gură și pe fața cărăra s-au așezat muște din alea mari. Nici despre cei care povestesc la masă despre momentul în care ei mâncau un măr și din nefericire au mâncat viermele. Când și-au dat seama, s-au forțat și au vomitat, fără să vadă la o analiză atentă că viermele mai misca în acel melanj de-a dreptul scârbos. Sunt multe de spus dar pe câți scârboși i-am întâlnit, a doua oară nici săi salut nu am căutat prilej, cu atât mai muțin să am un dialog cu ei sau să stau la masă. Scârbos, scârboșenie a scârboși. Cum se potrivesc acestea la tot ce este mai urât! Iată, ca în reclamele tâmpite de la tv, am inventat și eu verbul a scârboși, dacă există a bomboni și a sendviși...

(19 iulie 2016)