În aprilie 1992 în perioada Paștilor, Regele Mihai Întâiul a venit în țară fără a fi întors din drum așa cum s-a întâmplat în anul 1990.
Venirea Majestății Sale Regele Mihai Întâiul în România a fost un moment de răscruce pentru întreaga suflare românească. Pentru prima dată s-a vorbit de cei un milion de cetățeni care au mărșăluit pe străzile capitalei în acele zile.
Fără a-i chema nimeni, fără a fi aduși cu autobuze la mitinguri organizate, acei români care l-a întâmpinat pe Rege au făcut pentru prima dată dovada unei unități neforțate, naturale, izvorâte din simțăminte nobile, că există ceva care definește idealuri mărețe și durabile.
Mulți s-au temut. Au avut de ce. Niciun miting în Piața Victoriei sau la Universitate sau la CC nu a reușit niciodată o astfel de dimensiune a mobilizării maselor din proprie inițiativă.
De atunci, se mai strâng oamenii, când și când în Piața Constituției la concerte ale unor mari artiști, dar niciodată nu au fost mai mulți de 50.000 de participanți. National Arena ar mai fi reușit undeva la 80.000 de spectatori la niște mitinguri politice, dar acolo era vorba de autocare, organizare de partid, o mâncărică și un bănuț de militant. Niciodată sindicatele n-au scos în stradă o sută de mii de demonstranți. Spontană a mai fost adunarea din fata CC din 21 august 1968, în care era condamnată ocuparea Cehoslovaciei de către o parte din trupele Tratatului de la Varșovia, dar a fost minusculă.
Fremătau străzile orașului București în acel sfârșit de aprilie 1992.
Regele își vizita țara unde se născuse și scrisese istorie. Un milion de sufletele erau alături de Rege.
La algebră se zice că un milion este egal cu zece la puterea a șasea.
No comments:
Post a Comment