Alegerea modelului de urmat

Fiecare om are nevoie la un moment dat de un model pe care să-l urmeze astfel încât:
-  în contextul său personal să ia decizii pe care cel pe care îl consideră model le-ar fi luat;
- elemente de comportamentr definitorii să aibă elemente comune structural cu cele ale modelului;
- dinamica evoluției să fie în concordanșă cu principiile pe care le are modelul;
- abordarea din punct de vedere calitativ a situațiilor să nu se depărteze de ceea ce face modelul;
- aspirațiile să concorde cu cele ale modelului.
Experiența arată că sunt puține situațiile în care o persoană preia elementele de definire ale unui singur model. În realitate, fiecare dintre noi observă calități la mai multe modele și caută să și le apropie, astfel încât respectivele modele se vor regăsi ca un melanj mai mult sau mai puțin omogen la una și aceeași persoană.
În școala generală nu am avut modele. Îvățătorii mei erau fără caracter, urmăreau interese meschine și erau nedrepți cu copiii ai căror părinți nu prezentau interes pentru ei.
În liceu am avut numai doi profesor care ar fi avut caracteristicile sa-mi fie modele. Profesorul de istorie Mircea Adameșteanu, care însă mi-a fost profesor numai un singur an, când eram în clasa a IX-a și profesorul Eugen Boia, de fizică, doar in clasa a XI-a. Timpul fiind prea scurt, eu necopt, nu s-a creat acea chimie specifică deslușirii caracteristicilor ca aceștia să-mi devină modele. I-am respectat, în timp ce pe cei mai mulți dintre profesorii mei i-am urât sau i-am detestat.
În facultate am întâlnit profesori care chiar mi-am dorit să fie modelele mel și în anumite circumstanțe să fac și eu ceea ce făceau ei.
Profesorul Edmond Nicolau avea o ținută exemplară. venea la sala de curs,cu o servietă cu cărți în mai multe limbi. Ținea un curs documentat și logic. Ecuațiile telegrafiștilor îmi stau și acum după atâțea ani în memorie, exact cum picta profesorul semnele. Avea o mobilitate și o distincție cu totul ieșite din comun. De la o poștă i se citea sclipirea sa genială. Era numai o întâmplare că trăia într-o țară anchilozată într-un comunism primitiv și era o mare fericire să-l am eu profesor de cibernetică pe cel care mergea la Namur la congres așa cum zic neamurile  de Bucureștica că pleacă la Afumați.
Profesorul Nicolae Racoveanu era un om distins, cu aplecare spre a se documenta în profunzime. Organiza seminarii științifice cu dezbateri ample și aplecate. Mi-a plăcut la profesor că era extrem de concis, de exact și mai ales strălucea prin rigurozitate. A scris o carte de sisteme de calcul care concentra într-o manieră fantastică exact ceea ce unii scriau pe mult prea multe pagni, fără ca  nici ei ca autori să fi înțeles ceea ce au scris.
Profesorul Ludovic Tövissi, cel care mi-a fost conducător de doctorat s-a dovedit a fi temelia formării mele profesionale. De la acest mare profesor am învățat cum:
- se citește o carte;
- se alcătuiește o bibliografie;
- nu trebuie să plagiez;
- să realizez un ciclu de cercetare;
- se construiesc soluțiile originale;
- se evaluează ceea ce am realizat;
- să fiu un om corect și mai ales rezonabil;
- să respect pe cel din fața mea;
- se deosebește valoarea de nonvaloare;
- se aleg colaboratorii valoroși.
M-am simțit privilegiat că am lucrat mulți ani sub îndrumarea acestui titan al statisticii, căruia îii datorez întreaga mea carieră universitară.
Profesorul Dragoș Vaida, matematicianul care a deschis nenumărate drumuri în teoria compilării. este cel care mi-a îndrumat lucrarea de licență cum se zice acum, atunci se zicea lucrare de diplomă. Am toată admirația pentru marele profesor Vaida care ori de cate ori îl întâlneam și-l salutam, domnia sa ridica pălăria și răspundea salutului unui student oarecare. De asemenea, profesorul mi-a dat manuscrisul unei lucrări să-l citesc și să folosesc cunoștințele de acolo. M-a șocat încrederea acordată. Era scris de mână și dacă-l pierdeam, toată munca sa se ducea pe apa sâmbetei. Când am făcut și eu același lucru, studentul meu a copiat lucrarea ca și cum ar fi fost a lui. Norocul meu era ca ceea ce i-am dat era ceva printat și lucrarea era deja tipărită în editură, urmând să plece la vânzare în câteva zile.
Am avut mari profesori în facultate și oricare dintre ei erau modele în felul lor. Sunt sigur că și colegii mei tot dintre ei și-au luat modelele.
Modelele sunt în fața noastră. Noi trebuie numai să dorim să ni le apropiem, să le înțelegem și să luăm de la ele exact ceea ce trebuie pentru ca noi să fim persoane definite, complete și eficiente acolo unde muncim și trăim.
Acum este penurie de modele din nenumărate motive, dintre care faptul că societatea noastră nu este așezată și se bâjbâie la nesfârșit, este unul dintre motive. Cei ce trebuie să fie motive stau în umbră și prea multe gunoaie ies ostentativ în față să fie considerate modele. Numai că neavând consistență se topesc asemenea unui fum care se disperseaza rapid spre cer și dispar în neant de unde au venit, neavân consistența studiului, a culturii și a muncii asidue.
Nu am spus aici niciun cuvant despre modelul pe care l-am avut în permanență în față și care pe un alt plan decât cel profesional m-a ghidat cu discreție. Acel model a fost tatăl meu.

(26 martie 2016)