managementul tristeții

Tristețea ne cuprinde pe noi.
Eu sunt trist în limba engleză se traduce prin: I am sad.
Eu sunt trist în limba franceză se traduce prin: Je suis triste.
Eu sunt trist în limba spaniolă se traduce prin: Estoy triste.
Eu sunt trist în limba portugheză se traduce prin: Estou triste.
Eu sunt trist în limba germană se traduce prin: Ich bin traurig.
Tristețea trebuie luată ca sentiment generat de:
- un eveniment neplăcut;
- o pierdere;
- o neîmplinire;
- un refuz;
- o așteptare îndelungată;
- un diagnostic;
- disconfortul psihic;
- o despărțire;
- pierderi ca cazinou;
- o condamnare;
- o încăierare;
- niște vorbe grele;
- o ratare;
- un rezultat sub așteptări.
Este important să existe un management al tristeții care presupune:
- identificarea cauzelor;
- prevenirea factorilor care o amplifică;
- găsirea de căi și mijloace pentru evitare;
- scurtarea duratei de manifestare;
- evitarea celor care o aduc;
- găsirea de alternative;
- trecerea la alte acțiuni asociate altor stări pozitive.
Există persoane născute să fie triste. Ele caută tristețea ca formă de a fi permanentă. Credeam că suferă de o maladie permanentă, dar nu este așa. Aceste își conservă starea de tristețe. Ele caută să se afișeze ca fiind tot timpul triste, deși nu au un motiv esențial. Le este teamă să scaăe de acestă stare pe motiv că bucuria le crează disconfort numai pe motiv că trebuie să simtă altceva decât nostalgie, neîâmplinire și durere metamorfozată în amărăciune.
Tristețea este specifică tuturor vârstelor. La cei tineri, tristețea apare într-o privire ușor pierdută și întunecată, însoțită de un zâmbet abia conturat care dă senzația unui răspuns afirmativ, abia conturat și permanent în același timp. Tristețea se manifestă nediferențiat prin tăceri prelungite, ochi umezi, privire pierdută, capul nușor aplecat intr-o parte și câteva gesturi ce trădează foarte multă nesiguranță. Foarte mulți tineri care sunt riști își doresc să ajungă în acestă strae. Managementu tristeții arată cum un om obișnuit o ia pe panta de a ajunge să fie un om mereu trist. Tot acolo se spune și cât de mari trebuie să fie eforturile pentru a ieși din starea de tristețe.
Omul trist are un vocabular, ce se diferențiază de plângăcioși dar și de optimiștii incurabili. Frazele lor sunt foarte scurte și au elemente repetitive, din care rezultă un oarecare plictis în a continua dialogul, deși caută cu disperare să aibă interlocutori.
Tristeșea unora este datorată nenumăratelor cedări în fața unora care le cer și le cer din ce în ce mai multă dăruire, înțelegere, timp și sentimente profunde, fără a oferi nimic.
Managementul tristeții presupune preveție.
Managementul tristeții presupune acșiuni ferme. A rupe răul de la rădăcină vine de la cei acre încearcă să elimine cauzele care îi fac trițti. Între nefericire și tristețe există o legatură foarte strânsă. Se zice că o nenorocire nu vine niciodată singură. Așa și aici. Tristețea vine la pachet cu nefericirea. Dacă cineva dorește să afle care vine prima, să se gândească să dea răspuns la întrebarea cu cine a fost primul, oul sau găina. Managementul tristeții nu ia în calcul astfel de premise, ci se bazează pe chestiuni științifice, verificate în practică.
Concluzii:
- lipsa banilor aduce tristețe;
- insuccesele în profesie aduc tristețe;
- îndepărtarea partenerilor generează mare tristețe;
- dacă management înseamnă a pregăti, a executa, a controla, a planifica, a previziona, a de toate...atunci managementul tristeții înseanmă a face totul ca motivele ce aduc tristețe să dispară.
Managementul tristeții se adresează oamenilor triști, numai că ei ocolesc bazele științifice ale depășirii acestei stări și neîncrezători, rămân permenent nefericiți .

(10 martie 2016)