I-a dat mână liberă

Știu un regizor care a fost invitat la un mare eveniment și i s-apropus:
- să aleagă o piesă;
- să stabilească un buget;
- să aleagă actorii;
- să aleagă restul echipei tehnice.
Deci, organizatorul i-a dat mână liberă regizorului să facă ce vrea, cu condiția să fie ceva frumos, de succes, despre care să se vorbească atunci dar și peste ani.
Regizorul a făcut el ce a făcut, fără a avea vreo restricție și în final:
- a solicitat suplimentare la buget și a obținut;
- a realizat o superproducție cu mulțimi, cu stele, adică un lucru grandios;
- orchestra, soliștii, decorurile au fost de superproducție;
- televiziunile s-au bulucit;
- biletele s-au vândut;
- criticii au scris râuri de cerneală pe tone de hârtie.
În final spectacolul a fost un eșec.
Rezultă din toată povestea că:
- regizorul nu a ales bine lucrarea;
- echipa de artiști a fost modestă deși fiecare artist era foarte  valoros;
- decorurile au fost modeste, adică slabe;
- orchestra a fost bună dar nu foarte bună;
- ritmul a fost obositor.
Când se dă cuiva mână liberă și nu există controlul, cel pe umerii căruia cad toate responsabilitățile își asumă riscuri enorme. El crede că știe totul și de fapt dezvoltă o gogoașă care explodează și face fîs.
Într-un cuvânt, spectacolul a fost un fiasco.
Deși i s-a dat mână liberă, regizorul a dat-o-n bară.
Ce căuta portretul lui Stalin, nene,  acolo? Corul era cum era...

(7 martie 2016)