Există peste tot ideia de marire, adică de a pleca de jos, de a urca treaptă cu treaptă, până sus, adică foarte sus sau altfel spus, cât mai sus, pentru că nu toată lumea are puterea de a urca Eversetul cu cei 8.848 de metri ai săi.
Până aici toate sunt bune. Numai că cu cât se urcă mai sus are loc și îngustarea șansei, pentru pozițiile sunt dispuse sub formă de piramidă cu vârful în sus, nu în jos cum și-ar dori foarte mulți.
Dacă pleacă de la bază N de indivizi si numarul de iterații este K exista o formulă clară din care rezultă rata pierderilor când se face trecerea de la nivelul H către nivelul superior H-1. La nivelul 1, cel mai de sus trebuie să ajungă un singur individ.
Totul este doar o banală progresie geometrică. Totul este să fie aplicate corect formulele.
Lucrul ce lai ciudat se produce atunci când în procesul acesta dinamic de a trece de pe un nivel pe altul mai sus, există indivizi care nu au reușit nici să urce dar nici să se mențină. În mod normal ei trebuie să ajungă la bază și să stea în banca lor cuminți, mulțumindu-se că au gustat din cupa gloriei cândva.
Ei uită că mișcarea este permanentă și tot timpul vor dori cei de pe nivelul H să treacă pe nivelul H-1. Așa că dacă un ins de pe nivelul H-1 vrea să rămână pe acest nivel, el va intra în competiție cu cei ce vor să facă saltul acolo. Dacă cel de pe nivelul H-1 vrea să coboare și să ocupe un loc de pe nivelul H se va intersecta cu cei de pe nivelul H+1 care vor să uice pe nivelul H.
Lucrurile se complică îngrozitor. matematic vorbind lucrurile sun clare. Uman studiind, totul este învolburat, urât și înfricoșetor. Omul ca ființă rațională își pierde această calitate atunci când este luat de val și crede că lumea a început cu el și nu concepe că ieșirea sa din joc este inevitabilă. Se zice că toate cimitirele sunt pline de oameni de meînlocuit. Nu se zice. Chiar așa și este.
No comments:
Post a Comment