Friday, March 4, 2016

Ideia de iad ca sistem cibernetic

Acum, după tratarea a numeroase teme de actualitate, este necesar să fie tratată și problematica legată de iad. Nu știu ce au descoperit cercetătorii britanici și nici cercetătorii de la vreo universitate din texas, dar și aici pe Dâmbovița se face cercetare, chiar dacă este pe bani foarte puțini, adică o cercetare de supravieșuire. Rezultatele cele mioritice despre iad trebuie cunoscute de întreaga lume, doa-doar va apare și pe aici un premiul din cele râvnite, unde poetul de curte C este abonat să candideze, fără succes însă.
In primul rând cuvântul iad nu are cum să apară la numărul unei masini cu structura:
XX - YYY - IAD
pentru că prima literă este interzis a fi I să nu fie confundat cu cifra 1.
Dacă există nenumărate mașini, dintre acre unele de lux care au fost înmatriculate cu numere având structura:
XX - YYY - RAI
discriminarea este evidentă.
În al doilea rând, cănd apar povestiri de la cei care se trezesc din comă, toți spun ca au văzut o lumină albă puternică și aceștia povestesc cu lux de amănunte ce lis-a întâmplat, ceea ce i-a făcut pe mulți să speculeze în legătură cu plecarea sufletului din trup și cu întoarcerea acestuia.  Rezultă că nimeni dintre cei care au văzut altceva nu povestește pentru că nu a mai revenit la viață. Concluzia ar fi că dacă albul înseamnă revenire, o culoare întunecată este asociată drumului fără întoarcere.
În al treilea rând se zice că și drumul spre iad e pavat cu intenţii bune. Folosind cuvântul pavat, ne gândim la pavaj, extindem la pavele, mergem către borduri și direcția este către primăriile de sector ale Bucureștiului unde există deja suprabordurizări. Drumul spre iad nu trece prin București în niciun caz, din cauza pavajului de foarte proastă calitate.
Întrucât nu s-a întors nimeni din iad, cercetările trebuie direcționate spre ipoteze și spre modelarea cibernetică. Trebuie identificate toate subsistemele, interdependențele dintre ele și trebuie analizate proprietățile sistemului cibernetic numit sugestiv iad.
Sistemul cibernetic iad este un sistem complex, autoadaptiv, hiperstabil și fără argumente întârzâiate.
Complexitatea este dată de marea diversiate a cazanelor cu zmoală și a managementului care asigură competitivitate și viabilitate sistemului.
Cu siguranță că prin deducșie, iadul este un sistem colaborativ, cu structură arborescentă, lucru  care va face obiectul unei cercetari separate.  Colaborarea este între subsistemele care îl compun. Deocamdată organigrama nu este disponibilă întrucăt este în faza de instrumentare.
Este absolut de derulat un proiect de cercetare undeva un FP10 legat de modelarea proceselor ontologice de dimensionare a componentelor de procesare cu autoinstruire. Mai concret este vorba de robotizarea liniilor de cazane cu zmoală, pentru a crește randamentul, nu productivitatea, cum inexact considera unii savanți. Echipamentele oricât de inteligente ar fi au randamente, productivitatea este caracteristică numai oamenilor.

No comments:

Post a Comment