Prima ipoteză pe care eu o pun aici în evidență este aceea că în 60 de ani de la momentul în care am devenit student, nu s-a dublat numărul de neuroni din creierul omului pentru a justifica nivelul de comprimare a duratei studiilor, susținându-se că volumul și calitatea cunoștințelor acumulate azi la jumătate din timpul alocat de mine în vremea studenției, este superior comparativ cu modul în care m-am format.
Facultatea avea durată de 5 ani.
Semestrul avea 14 săptămâni.
O săptămână de școală avea 6 zile de cursuri și seminarii.
O zi de școală avea cel puțin 6 ore cu cursuri și seminarii.
Un curs sau un seminar aveau durata de 110 minute.
Prezența era obligatorie.
Examenele presupuneau de cele mai multe ori 42 de cursuri, adică materie de un an.
Prea puține discipline erau de un semestru.
Existau discipline de trei semestre.
Existau discipline de un an cu 1,5 cursuri pe săptămână.
Sesiunile aveau 4 -7 examene grele.
Lucrarea de diplomă se întocmea în semestrul al X-lea de studenție și era o construcție foarte grea.
Studenții care absentau repetat nu erau primiți în examen.
Studenții bursieri care aveau restanțe, pierdeau bursa.
Pentru studenții era exclusă posibilitatea de a avea job.
Pe vremea studenției mele nu existau greve, proteste, cârcoteli. Studenții învățau carte.
Pe vremea studenției mele nu ne trăgeam de șireturi nici cu asistenții și nici cu profesorii.
Pe vremea studenției mele noi îi respectam pe profesori și profesorii ne respectau pe noi.
Pe vremea studenției mele nu am auzit de promovarea cu pile sau pe bani a examenelor.
Pe vremea studenției mele copiatul era sancționat cu exmatricularea fără niciun comentariu.
Pe vremea studenției mele nu erau pe pereții din WC oferte de elaborare lucrări de diplomă.
Nu existau creditele transferabile. Studentul care nu promova toate examenele rămânea repetent.
Cel care repeta consecutiv de două ori un an de studii, era exmatriculat.
Sesiunea de examene dura o lună de zile.
Nu exista Internet. Cursurile tipărite erau foarte scumpe. Singurul mod de a învăța după cursurile tipărite era la sala de lectură a universității. În rest, studenții învățau după notițele de la curs și de la seminarii.
Noțiunea de student care învață doar în sesiune și promovează examenele, menținându-și bursa era doar un concept specific literaturii de ficțiune. Cine dorea să promoveze examenele și să păstreze bursa, trebuia să învețe tot timpul semestrului, să aibă activitate la seminarii, pentru că aprecierea de la seminar făcea diferența în toate cazurile.
Pe vremea mea, existau două categorii de studenți și anume: studenții din București care aveau un statut aparte în raport cu unele libertăți pe care ei înșiși și le defineau și studenții din provincie care luptau să-și păstreze bursa, ceea ce însemna că ei erau prezenți la cursuri și la seminarii, că veneau la sala de lectură și tot timpul erau la zi cu materia, căci orice altă variantă era un risc pe care niciunul nu și-l permitea, căci a pierde bursa echivala cu întreruperea studiilor, lumea fiind extrem de săracă.
Lumea a evoluat și este bine. Acum există Internet, acum există telefoane mobile cu care se scanează orice document, deci există mijloace de informare cu totul remarcabile. În perioadele imediat ce vor veni, inteligența artificială va permite studenților preluarea de sarcini care să le permită aprofundarea de domenii și de probleme, ceea ce va schimba din temelii ceea ce înseamnă să înveți, dar mai ales ceea ce înseamnă a lua decizii nu bune, nu foarte bune, ci în cunoștință de cauză, fundamentate complet.
(30 aprilie 2023)
No comments:
Post a Comment