Friday, April 21, 2023

Moartea subită din fotbal și showul MIREASA

În fotbal există conceptul de moarte subită care se concretizează prin orpirea jocului atunci când o echipă a marcat prima un gol, în prelungiri. Mi se pare o idee genială, pentru a marca faptul că o echipă este mai bună decât alta, din moment ce a reușit să marcheze prima un gol.
Se observă o serie de miorlăieli ale concurenților de la showul MIREASA. Se fac ei sau ele că nu mai suportă să stea în Casa Mireasa, că-și doresc să plece acasă. Ar trebui ca să existe regula ca atunci când un concurent sau o concurentă își manifestă dorința să plece acasă, după câteva ore, un plic să aducă verdictul echipei manageriale, ca respectiva concurentă sau respectivul concurent să fie eliminat din show pur și simplu. Eu cred că o astfel de abordare ar duce la eliminarea lamentărilor de doi bani ale concurenților care se știe exact de ce sunt în Casa Mireasa și mai ales, care sunt beneficiile pe care le primesc pentru faptul că se lasă filmați 24/24.
Lipsa de transparență a derulării showului lasă loc de interpretare și cine crede că latura financiară este pe planul al doilea, face o mare eroare. Să nu uităm că premiul de 40.000 de euro înseamnă la o leafă de 1.000 de euro net pe lună, un venit pe 20 de luni pentru fiecare membru al cuplului care câștigă competiția, ceea ce este în opinia mea un mare câștig, dacă pornim de la meseriile pe care le au sau nu le au concurenții din sezonul al VII-lea, de exemplu. Mai mult, sunt și alte beneficii pe care le au și nu în ultimul rând este vizibilitatea concurenților ce le asigură notorietate, aspect deloc neglijabil. 





(21 aprilie 2023)

No comments:

Post a Comment