Wednesday, April 19, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Un student excepțional

Deși nu au trecut foarte mulți ani de la acea întâmplare, totuși nu am reținut numele studentului care m-a impresionat, dar care a verificat una dintre teoriile mele și anume, un om care face o succesiune suficient de reprezentativă de fapte foarte bune și în continuare va face, de asemenea, fapte bune. În acele vremuri eu predam cursuri la disciplina Limbaje de asamblare și aveam la grupa acelui student și ore de seminar. Trebuia întocmit un proiect. Studentul despre care scriu făcuse un proiect bun și am stat de vorbă cu el, rugându-l să mai facă ceva. El a acceptat, deși nota pe care i-am propus-o i-ar fi permis să se retragă în glorie. Studentul a revenit după câteva zile și avea elementele adăugate cerute de mine, iar soluția lui era excelentă. Atunci mi-a venit încă o idee, iar studentul a acceptat să mai adauge la proiectul său câteva elemente. După alte câteva zile, el a revenit. Ceea ce făcuse era excelent și i-am adus câteva laude, lucru pe care eu nu-l prea fac, pentru că așa sunt eu. Spun lucrurilor pe nume, dar nu laud, ci apreciez.
Într-o zi eram pe holul de la parter al facultății de Cibernetică și am văzut sprijinind un zid, ca o fantomă, o persoană cunoscută. L-am recunoscut pe studentul care făcuse un proiect excepțional, cu cele câteva modificări pe care el le-a adus, fără a fi obligat. L-am întrebat ce mai face. Era un om sfârșit. Am insistat și am aflat că la disciplina de Metode numerice cadrul didactic îl acuza de copiat. Lucrurile au stat astfel: cadrul didactic, pentru a elimina copiatul de la examenul scris, deși existau cu totul alte metode în opinia mea, oferea studenților numai foi de hârtie semnate de ea. Studentul despre care vorbesc a scris mai multe pagini, chiar foarte multe, dar ultima pagină nu avea semnătura cadrului didactic, deși omul scrisese acolo numai câteva rânduri, căci era ultima pagină. Să ai vreo 10 pagini cu semnătură scrise cu rezolvări foarte bune și să existe câteva rânduri de încheiere și să tragi concluzia că respectivul a copiat, mi s-a părut exagerat. Atunci, l-am luat de mână pe student și am mers la decanul facultății.  El dăduse examenul la disciplina de Limbaje de asamblare și luase nota maximă. Eu nu arunc foile de hârtie scrise de studenți. Am recuperat foile scrise de el și când am ajuns la decan, aveam toate elementele, inclusiv proiectul. L-am prezentat pe student așa cum eu l-am perceput și am avut suficiente argumente încât problema să fie aplanată în favoarea respectivului tânăr, devenit victimă în condiții absurde. Îmi pare rău că nu am reținut numele studentului, căci acum după atâția ani m-ar interesa să știu că am confirmarea faptului că teoria mea se verifică, el fiind în studenție un om special ca profesionist și acum să știu că este la fel de performant ca în vremurile de demult, căci un om foarte bun cândva, trebuie să fi rămas foarte bun și acum.


(19 aprilie 2023)

No comments:

Post a Comment