Wednesday, April 26, 2023

Oameni mari, dar cu pensii mici

Vedem pe la televizor cum se smiorcăie tot felul de bătrânei care își zic că sunt mari glorii ale teatrului românesc sau mari cântăreți de toate felurile și ne spun ei cât de mare le-a fost succesul. Nu-i contrazic, dar la mare succes a fost la vremea respectivă și mere onorariu. Numai că smiorcăiții, tineri fiind au încasat mălaiul, l-au păpat și nu s-au gândit nicio clipă la vremea când vor fi bătrâni și nicio clipă nu s-au întrebat din ce vor trăi. Ei au trăit clipa și așteaptă acum ca milogii să le dea statul și lor ceva. Este dramatic faptul că din niște glorii acum câteva decenii, aceștia au ajuns la mila publică, dar noi avem proverbul care ne arată că așa cum ne așternem, așa vom dormi. Deci, ar trebui să se explice cu subiect și predicat tuturor cetățenilor acestei țări că pensia depinde de nivelul contributivității fiecăruia dintre noi. Cine nu contribuie cu nimic, nici nu trebuie să evoce vremurile când era cineva, ca să i se recunoască meritele. Fost-ai lele cât ai fost... 
Eu îi compătimesc pe acești nefericiți ai sorții, care nu s-au îngrijit de viitorul lor atunci când erau pe val și sunt de acord ca statul să le recunoască valoarea oferindu-le un venit minim, cât să trăiască și ei în rândul lumii, dar niciodată să nu solicite mai mult decât statul sărac și obligat să-i rezolve pe cei ce au contribuit, este în stare să le ofere. Orice om trebuie să se gândească la sine și mai ales să fie conștient că nimeni nu este obligat să facă ceea ce el trebuie să facă. O cântăreață care cu nerușinare i-a cerut unui coleg pentru nunta fiicei sale 10.000 de euro, vorbea că are pensie de sub 1.600 de lei. Am totuși o întrebare: din cei 10.000 de euro neimpozitați, câți bani a dat respectiva la fondul de pensii? Cred că a dat zero lei și zero bani. Atunci, 1.600 lei sunt suficienți, căci exclud situația că nu și-a pus deoparte ceva pentru zile negre, din ceea ce a câștigat la nunți, botezuri, aniversări și parastase.
Nu am luat în discuție fotbaliștii, căci am o mare nedumerire să aflu care dintre ei contribuie la fondul de pensii când încasează mii și mii de euro salariu lunar, conform contractelor. Am mai auzit că o fostă mare vedetă din fotbal s-a stins în sărăcie, uitată. Păcat, car tot mare păcat este și faptul că fotbaliștii nu sunt instruiți să se preocupe de vremurile ce vor urma, care niciodată nu se arată nici ușoare și nici simple, 


(26 aprilie 2023)

No comments:

Post a Comment