Friday, April 28, 2023

Iată, atenție, așadar...

Se vede de la o poștă că mulți dintre așa-zișii jurnaliști de duzină din trusturile de presă sunt persoane certate cu cititul, cu cultura și cu preocupările de a se perfecționa în vorbire, în gândire, mai ales. Ei sau ele, vorbesc împiedicat, accentuează cuvintele aiurea și strecoară numeroase cacofonii deranjante în textele lor grunjoase, ale unei limbi de lemn sărace, plate și absurde prin repetiția cuvintelor.
Având în vedere carențele de educație și lipsa antrenamentului în vorbire, acești așa-ziși jurnaliști ne împroșcă zilnic transmisiuni chipurile, în direct, dar care au mari minusuri de construcție, lucru care se vede prin:
- repetarea unor detalii,
- folosirea supărătoare a cuvintelor de legătură,
- vorbitul sacadat,
- afișarea minusurilor de cultură.
La un moment dat m-am apucat să număr de câte ori un așa-zis jurnalist sau o așa-zisă jurnalistă utilizează pe iată, pe așadar, pe atenție în textele lor de tot râsul și chiar mă gândeam să definesc un indicator al inculturii care să țină seama de frecvența acestor cuvinte buclucașe pe care ei le folosesc abuziv. Nu am făcut-o pentru că ar scoate la iveală că sunt prea mulți inși care nu ar avea ce căuta pe micul ecran.



(28 aprilie 2023)

No comments:

Post a Comment