Monday, April 17, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Răzvan RUJOIU

 Am zis undeva mai înainte de această postare că eu pun accent pe activitatea studenților din timpul anului. Pentru mine nu există studenție în care examenele se promovează doar cu ceea ce învață studentul doar în cele câteva zile ale sesiunii. De aceea la cursul de la Masterul de Securitate informatică la disciplina de Etică și integritate academică eu am propus studenților în anul universitar 2019 -2020 trei teme, fiecare fiind punctate cu 10 puncte. 
Studentul Răzvan RUJOIU    a trimis cele trei teme la momentul impus, iar conținutul a fost foarte bun, adică a fost corect, complet, original, îngrijit redactat și structurat, fapt pentru care a primit de fiecare dată cele 10 puncte. Mie astfel de studenți mi-ar trebui să lucrez cu ei într-o echipă pentru că lucrează ritmic, răspund solicitărilor și oferă soluțiile care trebuie, exact când ai nevoie de ele. Orice manager de proiect are la dispoziție modalități eficiente de a vedea comportamentul viitorilor colaboratori, dacă chiar dorește să alcătuiască echipe performante, unde riscurile de a face ca proiectul să eșueze sunt minime.

(18 aprilie 2023)



No comments:

Post a Comment