Încă de la Revoluție oamenii au sperat ca vechea orânduire să fie înlocuită cu o nouă orânduire, în care oamenii să fie altfel, în care obiectivele urmărite să ducă spre o apropiere de țările avansate. În vremea comunismului, de la un congres la altul se trasa sarcină să ne apropiem de nivelul de dezvoltare al Spaniei și tot de la un congres la altul ne dădeam seama că ținta rămâne îndepărtată și mai amânam cu încă 5 ani atingerea obiectivului, căci era dorința comuniștilor să facem un salt calitativ, dar nu s-a întâmplat.
Eroarea făcută și de comuniști, dar făcută și de cei care se așteptau ca după Revoluție să se producă un miracol, a constat din faptul că cei care erau puși să facă miracole erau tot oamenii care puseseră umărul la creerea comunismului acela obscen al unui cult al personalității exacerbat și al unei sărăcii endemice. Ion ILIESCU fusese în fruntea bucatelor, Silviu BRUCAN, Alexandru BÂRLĂDEANU și Corneliu MĂNESCU, fuseseră și ei sus, sus la vârf în partidul comuniștilor și datorită uzurii și lipsei lor de performanță fuseseră înlocuiți.
Î n contextul nou creat s-a deschis o prăpastie între dorințele poporului și opțiunile conducătorilor. Cine îi acuză pe conducătorii de atunci de rea credință sau de interese oculte, face o mare greșeală. Ei au avut o anumită formație, o anumită experiență în mediul comunist și nu aveau cum să se transforme peste noapte.
Ei săracii încercau să se adapteze noilor condiții. Să ne imaginăm pe cineva care știe să gătească doar varză a la Cluj că este pus să prepare homar. Bineînțeles că va proceda exact cum a procedat cu varza a la Cluj și desigur nu va obține homarul așteptat de consumatorii de la restaurantul cu 3 stele Michelin.
Deși anii au trecut, cei care s-au aflat la butoanele puterii au fost tot dintre cei formați în cultul construcției comunismului, al luptei pentru idealurile comuniste și nu au avut capacitatea de a-și depăși condiția, declarându-se învinși de sistem sau creatori ai statului mafiot, deci în niciun caz, neavând vreun rol oricât de mic, la edificarea unei societăți mai bune decât comunismul ceaușist, din moment ce analfabetismul e în floare, exodul populației spre o viață mai bună este apocaliptic și poziționarea noastră în coada tuturor clasamentelor fericite, dar în fruntea clasamentelor nasoale este cea mai cruntă realitate care ne izbește peste obraz ori de câte ori credem că am făcut un pas înainte.
Lipsa unui program clar de țară, lucru fără o strategie cu un obiectiv clar de urmărit face ca risipa de resurse alocate la întâmplare pentru nimicuri nesemnificative să ducă la lipsa de autostrăzi, criza din spitale și la mersul în contra curentului, căci asemeni baladei Meșterului Manole ce se construiește îm 4 ani, vine următorul regim și demolează.
Nimic bun.
(03 februarie 2021)
No comments:
Post a Comment