L-am cunoscut foarte bine pe profesorul universitar doctor I.C. pentru că:
- eram cam din aceeași zonă geografică, de loc,
- ori de câte ori mă întâlnea, avea o vorbă bună pentru mine,
- într-un moment dificil al vieții mele a fost singurul care m-a încurajat,
- a dat dovadă de un teribil nivel de exigență pentru acele vremuri,
- își căra asistenții după el la cursuri și-i chestiona în fața studenților.
Dar nu despre așa ceva vreau să scriu. Circula legenda că la o ședință de partid, pentru că I.C. ca orice profesor doctor era membru de partid, căci altfel nu ar fi ajuns profesor universitar, s-a ridicat în picioare și a zis:
- Tovarăși, eu refuz prima, pentru că nu am avut o activitate așa de laborioasă ca să o merit!
Să nu uităm că în acele vremuri cu 100 de lei se cumpărat 50 de pâini negre și mânca o familie de patru membri o zi din ea, iar prima era cât un salariu de profesor, adică 2500 lei, în timp cxe un muncitor avea 500 lei salariu lunar. Profesorul I.C. chiar nu a acceptat prima și toată lumea se minuna căci orice om zice: Doamne, dă-mi! Nu zice nimeni: Doamen, ia-mi! Trebuie să ai coloană vertebrală, să fii cu o moralitate dusă dincolo de limitele normalului pentru a refuza banii pe care colegii tăi au considerat că-i meriți. Așa cum îl știam pe I.C. consideră că merita prima, căci alții care au acceptat prime nu munceau nici jumătate cât muncea el. Cuget acum după peste 50 de ani de la evenimentul relatat, câți dintre leșinații, hrăpăreții, lacomii, îmbuibații din zilele noastre, dacă li se oferă pe tavă o primă, un ceva bănesc acolo, ar avea demnitatea să refuze, deși știu că nu au făcut nimic pentru primă sau pentru acel ceva bănesc:
(20 februarie 2021)
No comments:
Post a Comment