Se spune că trecutul este trecut și nu se mai întoarce. Nu prea mai sunt sigur din moment ce teoria relativității zice altceva. oricum, din punctul de vedere al lucrurilor practice, trecutul crăcănat chiar dacă nu se mai întoarce, se zăbună.
Vedem politicieni cu ștaif care nu-și mai încap în piele până li se scoate de la naftalină:
- foi matricole dezastruoase,
- anii de repetenție,
- furturi de zacuscă,
- certificate de nebuni luate la ananghie să nu facă pușcărie,
- poze în ipostaze deplasate,
- înregistrări vocale compromițătoare,
- ziceri la nervi crezând că nu sunt înregistrați.
Morala este una simplă:
- dacă te știi cu musca pe căciulă, stai în pătrățel și nu faci praf,
- cauți să nu ai nicio muscă pe căciulă,
- ștergi acel trecut compromițător dacă stă în puterea ta.
Cel mai simplu este de a face o mișcare inteligentă și de a pune totul la mezeat, astfel încât nimeni să nu mai cotrobăie în vreun cotlon pentru a găsi lucruri pe care le crezi bine dosite, dar care descoperite de alții și negate, devin bombe care-i explodează în față exact celui care credea că este blindat 100%, dar n-a fost să fie.
(23 februarie 2021)
No comments:
Post a Comment