Acum, asemeni anilor precedenți, este scoasă de la naftalină chestia cu pensiile speciale. În opinia mea, pensiile speciale sunt rezultatul lipsei de onoare a oamenilor care au cultivat terenul astfel încât astfel de aberații să devină prin lege manifestări ale unei normalități deformate în ultimul hal.
Au pensii speciale toți cei care:
- și-au dorit pensii speciale,
- au avut acces la mecanisme,
- li s-au votat pensiile speciale,
- se bucură de aceste pensii speciale.
Pensiile speciale nu au cale de a fi eliminate vreodată pentru că:
- votul este în mâna celor care se bucură de ele,
- a le elimina înseamnă pierdere de bani,
- nimeni nu-și taie creanga de sub picioare.
Noi avem o vorbă: nimeni nu zice Doamne, ia-mi, ci toată lumea zice Doamne, dă-mi! În acest context, când niciun criminal nu este solicitat să-și dea singur pedeapsa sau nici măcar nu este întrebat dacă-i place, cât de moral este ca cei care au deja pensii speciale să fie chestionați dacă le mai vor, atât timp cât le-au acceptat și se bucură de marile avataje pe care le oferă banii mulți, chiar foarte mulți pe acre-i primesc.
Se vorbește de decizia politică.
Singura decizie politică aparține poporului, care printr-o revoluție să aibă puterea de a șterge privilegiile așa cum s-a produs în 22 Decembrie 1989. Cum Revoluția de la 1848 a fost urmată de revoluția din 1989, deci la un interval de aproximativ 150 de ani, pensiile speciale vor supraviețui până în anul 2148 ca să fie pe la 200 de ani de la o altă revoluție. Deci toată lumea trebuie să înțeleagă că aici nu e vorba de decizie politică, ci de onoare. Singurii care au onoare sunt tinerii revoluționari, încă nenăscuți, ei fiind singurii care au curajul și puterea să șteargă cu buretele tot ce este rău în societatea pe care o răstoarnă prin revoluție. Până atunci lumea va vedea nenumărate sortimente de donat, cu glazuri de toate culorile, pentru ca vulgul să se bucure de diversitate, dar lumea bună mănâncă icre de Manciuria, foa gras și pune ca mirodenii ori de câte ori simt nevoia trufe de 20.000 euro/kg.
(20 februarie 2021)
No comments:
Post a Comment