Stahanoviștii

Multe lucruri au fost copiate în viața economică-socială la noi după modelul sovietic și unul dintre aceste lucruri a fost acordarea titlului de stahanovist oricărui muncitor dintr-o fabrică sau uzină care depășea norma, care se evidenția prin calitatea muncii lui. Dacă era identificat un astfel de muncitor, organul de partid din fabrică punea în mișcare un întreg mecanism și venea presa, făcea fotografii, se scriau articole și muncitorul stahanovist devenea o mică vedetă la locul său de muncă, era un exemplu de urmat. Eram foarte mic, atunci când tata ne spunea că a intrat în rândul stahanoviștilor și glumea pe seama acestui lucru, pentru că el avusese înainte de comuniști un atelier de cismărie cu muncitori și cu ucenici, mulți dintre ei îi erau acum tovarăși de muncă la Întreprinderea de Încălțăminte Tudor VLADIMIRESCU din Pitești, fostă Căprioara unde patron fusese PETRESCU, dar devenise bun al întregului popor după naționalizarea din 11 iunie 1948.

Din câte îmi aduc eu aminte, calificativul de stahanovist era pentru muncitorii deosebiți, nu excepționali, căci pentru cei excepționali era titlul de erou al muncii socialiste, despre care voi scrie cu alt prilej. Și la noi au început să se desfășoare în fabrici întreceri între muncitori pentru a crește producția și calitatea mărfurilor, iar cei ce se remarcau se numeau stahanoviști. Erau lăudați de colegii lor. Erau apreciați de partid. Nu li se dădeau bani sau medalii, ci li se punea poza la gazeta de perete a fabricii, care se afla la loc vizibil, construită din cărămidă pe aleea principală și care avea geam, iar actualizarea se făcea folosind o cheie de către membri ai partidului muncitoresc, special desemnați. Pentru că numărul stahanoviștilor era mare, asemeni vedetelor de azi, faima nu era veșnică și după un timp, nimeni nu mai știa că acum câteva luni ai fost stahanovist, adică un fel de fruntaș sau evidențiat în producție, intrând în anonimat.

(06 aprilie 2025)

Preluarea emisiunilor tv prin INTERVIZIUNE

Dacă țările Europei de Vest aveau EUROVISION pentru preluarea emisiunilor de televiziune de la o țară la alta, țările lagărului comunist aveau INTERVIZIUNE sau  ИНТЕРВИДЕНИЕ cum apărea pe micile ecrane. Prin intermediul rețelei de televiziune dintre țările comuniste am reușit să văd la televizor:
- spectacolul de balet Lacul lebedelor cu Maia PLISEȚKAIA,
- spectacolul de le Circul Mare din Moscova,
- opera Cneazul IGOR a lui Alexander BORODIN,
- înmormântarea lui Leonid BREJNEV din noiembrie 1982,

- demonstrațiile militate de la Moscova de 7 noiembrie,

- Olimpiada de la Moscova din 1980.
Transmisiunile erau alb-negru și nu de puține ori aveau loc întreruperi, iar calitatea imaginii și a sunetului era în suferință. Totuși, pentru vremurile acelea și mă refer la anii '60, '70, '80, era ceva cu totul special, mai ales pentru faptul că la noi înmugurise un soi de revoluție culturală după tezele din 6 iulie 1971, iar singura cale de a mai evada era televiziunea bulgară ale cărei programe se prindeau cu antene improvizate și cu ligheane din aluminiu orientate cu mare grijă.

(05 aprilie 2025)

Vorbește Moscova!

Aproape în fiecare zi, după amiaza, la radio aveam posibilitatea să ascult emisiunea Vorbește Moscova, emisiune a radiodifuziunii sovietice, pentru ascultătorii din Republica Populară Română, așa cu o prezenta crainicul. Emisiunea conținea prezentarea realizărilor marelui popor sovietic în lupta lui pentru edificarea societății comuniste. Emisiunea dura cam 30 de minute și prezenta aspecte din:
- industria sovietică,
- din munca țăranilor din colhozuri,
- viața tineretului comsomolist,
- activitatea studenților români veniți la studii în URSS,
- relațiile tinerilor români care se căsătoreau cu tinere din URSS,
- realizările oamenilor de știință în cucerirea cosmosului.
Dacă în ziua de azi emisiunile de știri din televiziunile de pe Dâmbovița prezintă 99% fapte negative, accidente, violență, crime, arestări, emisiunea Vorbește Moscova prezenta numai aspecte pozitive din viața oamenilor muncii sovietici. Exista și o rubrică dedicată răspunsurilor la corespondența primită de la cetățenii din R.P.R. care ascultau emisiunea și care doreau să cunoască mai multe.

În acele vremuri, emisiunea Vorbește Moscova era singura sursă de a afla altceva decât ceea ce spunea la radio București 1 sau București 2 despre munca oamenilor de la noi pentru construirea societății de democrație populară, desigur, numai cu fapte pozitive din uzine, de pe ogoare sau din școli. Posturile de radio Europa liberă și Vocea Americii erau interzise sau cei ce încercau să le asculte întâmpinau mari dificultăți căci erau bruiate îngrozitor.

După război, până în 1958 armata sovietică a avut trupe care au staționat în RPR și soldații sovietici staționați în unități militare la marginea orașelor, aveau posibilitatea de a se plimba în permisie și lumea vedea uniformele lor și știa că sunt soldați sau ofițeri sovietici. prietenia de nezdruncinat dintre poporul sovietic eliberator și poporul român se simțea în toate domeniile vieții economico-sociale de la noi, căci exista Orașul STALIN, fostul Brașov, existau sectoarele din București cu numele LENIN și STALIN, A=cademia de Studii Economice se numea ISEP V. I. LENIN, exista Institutul Maxim GORKI pentru învățarea limbii ruse, exista ARLUS și multe, multe alte chestiuni, care arătau că prezența sovietică este peste tot în țara noastră, căci și noi eram o componentă a ceea ce se numea lagărul socialist.


(05 aprilie 2025)