Ștefan MUSTĂȚEA a fost asistentul nostru pe când eram în anul al IV-lea de studenție și învățam să programăm calculatoarele electronice CIFA 101 Economist și NEAC 1290, primul folosind cod mașină și al doilea, folosind un limbaj numit COPCODER. De la profesorul meu Ștefan MUSTĂȚEA am învățat să gândesc programele.
Ștefan MUSTĂȚEA nu vorbea mult.
Ștefan MUSTĂȚEA explica pas cu pas ce trebuie făcut.
Ștefan MUSTĂȚEA construia scheme logice excepționale.
Ștefan MUSTĂȚEA știa să transforme algoritmii în cheme logice cu cea mai mare ușurință.
Ștefan MUSTĂȚEA explica așa de frumos, căci toți am înțeles și învățat ceea ce trebuia.
Dacă știu programarea pe care o știu și dacă gândesc programele, totul datorez lui Ștefan MUSTĂȚEA, căci el, asemeni unui învățător care-ți pune creionul în mână, mi-a pus în mână creionul, foaia de hârtie și tastatura pentru a fi în stare să scriu un program, pornind de la enunțul problemei, oricare ar fi ea. Am avut senzația că Ștefan MUSTĂȚEA nu știe să zâmbească, dar așa cu seriozitatea și cu economia lui de cuvinte, asemeni profesorului meu de fizică din liceu Eugen BOIA, Ștefan MUSTĂȚEA făcea, nu vorbea. Avea vorba măsurată, căci programele nu se comentează, ele se construiesc, iar la schemele logice, exactitatea este esențială, căc la ele se aplică toate proverbele românești. O variabilă nu se utilizează înainte de a fi inițializată, căci nici carul nu se pune înaintea boilor.
(13 februarie 2023)

No comments:
Post a Comment