De regulă, fiul rectorului este:
- cel mai deștept,
- cel mai activ,
- cel mai respectuos,
- cel mai cultivat,
- cel mai serios,
- cel mai conștiincios,
- cel mai remarcat
dintre studenți, iar profesorii care nu identifică aceste laturi ale tânărului, fac o eroare impardonabilă, eroare pe care ilustrul tătic o va taxa corespunzător, mai ales atunci când acest fiu este și unic la părinți. Am avut ocazia să cunosc astfel de fii, dar spre fericirea mea nu mi-au fost și studenți, dacă eu mi-am privit cu foarte mult realism proprii copii, toată lumea să fie sigură că nu aș fi făcut rabat, ăcând din alb, negru și invers. Oricum, mi-am exprimat mila mea profundă față de toți care ridicau în slăvi pe acel copil, care din întâmplare era copilul rectorului. dacă era atât de bun, de ce nu l-a dat la o facultate dintr-o altă instituție decât cea pe care tăticuțul o păstorește? I.L. CARAGIALE are o schiță superbă în care pedagogul face o demonstrație în care el întreabă, iar elevul răspunde cu da, domnule. Nu insinuez nimic, ci doar am făcut un spirit să nu mai fiu trist.
(18 februarie 2019)
No comments:
Post a Comment