Tuesday, July 25, 2023

Ambiții mari la politicieni mărunți

Nu voi lua în discuție promisiunile din campaniile electorale pentru că acestea sunt în proporție de peste 90% niște minciuni frumos ambalate, ca să inducă în eroare și care să-i convingă pe alegători că politicienii merită votul  lor de cetățeni onești.
Voi lua doua trei proiecte de legi și anume:
- proiectul de desființare a pensiilor speciale,
- proiectul salarizării unitare a bugetarilor,
- proiectul legii pensiilor de stat.
Toți politicienii care ajung la cârma ministerului muncii își propun să elaboreze cele trei proiecte de legi, care, desigur, ar trebui să corecteze toate inechitățile create de-a lungul anilor, de parcă nu tot oamenii au făcut legile după care funcționează acum lucrurile și parcă nu tot oamenii au adus corecții legilor deja existente, chipurile pentru a corecta nedreptăți, când în realitate adânceau inechitățile.
Îmi aduc aminte de niște elevi sub-mediocrii care își propuneau să se pregătească pentru admiterea la medicină, unde în acele vremuri bolșevice, ultima medie a admișilor era de peste 8,00. Desigur, pentru sub-mediocrii era prilej de a se plimba de două ori pe lună la meditații la București, de a se lăuda prin vecini că ei vor da admitere la medicină. Dacă rezultatul, previzibil dealtfel, era unul vecin cu dezastrul, se găseau argumente din care rezulta că elevul nu este cauza, ci cauza a fost la subiecte, la meditatori sau la alinierea planetelor, căci bieții părinți ajung să creadă orice. Așa stau lucrurile și cu politicienii mărunți. Ei nu au realizat nimic spectaculos în viața lor, dacă stăm să ne gândim la facultatea absolvită și dintr-o dată se gândesc la niște proiecte grandioase. Se știe că în ministere nu sunt mai mult de 25% specialiști de înaltă clasă, dar care nu sunt puși să realizeze acele proiecte de legi. Numai argumentul că nu au echipă este suficient pentru a conchide că cele trei proiecte de legi nu vor fi cele mai bune construcții, ci vor reflecta nivelul de profesionalism al celor care le elaborează, nivel despre care eu am mari dubii că reprezintă culmea abordărilor bazate pe teorii economice ale secolului al XXI-lea. Îmi aduc aminte că în vremurile bolșevice erau niște colegi din catedra de economie politică scutiți de a merge la practică cu studenții la muncile agricole, căci erau cooptați în niște colective care elaborau la cc al pcr prognoze ale dezvoltării economico-sociale pentru cincinalul Ț, când respectivii nu văzuseră la viața lor niciun model de prognoză și nu știau nimic din domeniul econometriei. Tot așa stau și acum lucrurile. Fără modele de simulare, fără utilizarea computerului, fără specialiști autentici, rezultatele vor fi niște proiecte de legi anoste, care vor trebui amendate rapid, pentru a elimina distorsiuni considerate de unii normale, accidente.


(25 iulie 2023)

No comments:

Post a Comment